Accident cu două persoane încarcerate, duminică dimineața, la Coșevița. Au fost implicate un autoturism în care se aflau două persoane și un microbuz cu opt persoane. Două persoane din microbuz au rămas încarcerate. Polițiștii au deschis un dosar penal. Traficul a fost blocat și s-au creat coloane mari pe ambele sensuri.
Agresorul care a tras cu o armă de tip airsoft în fața unui magazin din Oradea, reținut de polițiști
ORADEA. Vineri, 7 iunie, polițiștii orădeni au dispus reținerea pentru 24 de ore față de tânărul de 24 de ani care a rănit două persoane în urma unei altercații.
Local
Circulația pe Calea Victoriei, în zona lucrărilor la magistrala de termoficare, a fost reluată în regim de șantier pe direcția stadionului UTA și a Gării Arad.
Local
Traficul rutier de pe principalele drumuri din județul Arad este monitorizat sâmbătă, 10 octombrie, cu ajutorul elicopterelor Inspectoratului General de Aviație. Abaterile constatate din aer sunt transmise polițiștilor aflați la sol.
Local
Doi bărbați din județul Ialomița au fost amendați de jandarmii arădeni după ce au cerut bani participanților la Târgul de Toamnă, pretinzând că reprezintă o asociație umanitară.
România
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr.
1
România
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.
2
Local
LIPOVA. Veste bună pentru toți cei care obișnuiesc să consume apă minerală de la izvorul din Lipova: după ce, pentru o perioadă de timp, izvorul nu a mai furnizat apă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Arădenii care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei au la dispoziţie cinci centre în care pot depune cererile.
1