Guvernul va debloca angajările pentru aproximativ 4.500 de posturi în Sănătate, cu toate că ar fi necesare 15.000. Nu ar fi vorba de vreo problemă financiară, pentru că „sunt bani”, dar șeful executivului consideră că ar fi corect ca medicii care „muncesc serios să fie plătiți mai bine”. În plus, Ministerul Sănătăţii are în acest an un buget cu peste 40% mai mare decât în 2023.
A murit eleva rănită grav în urma prăbuşirii zidului de la internatul liceului din Odorheiu Secuiesc
Eleva care a fost rănită grav în urma prăbuşirii zidului de la internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, în data de 18 decembrie 2023, s-a stins din viaţă, marţi, la Secţia ATI Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş.
O femeie care nu și-a mai văzut de câteva zile vecinii, mamă și fiu, a alertat, marți, autoritățile. Deoarece nu îi răspundea nimeni, a chemat pompierii să spargă ușa apartamentului aflat pe Aleea Sănătății din Timișoara. Imaginile erau greu de privit: un tânăr zăcea mort în pat, iar mama sa era spânzurată în bucătărie.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, cei doi şefi de stat făcând un schimb aprofundat de opinii şi evaluări cu privire la situaţia de securitate din Ucraina şi din regiune, în special la Marea Neagră, a informat Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum şi pentru stingerea unor obligaţii fiscale datorate de cooperativele agricole.
Mapamond
Rusia reprezintă „o amenințare pe termen lung” la adresa securității și stabilității euroatlantice, se arată în Declarația comună a liderilor NATO reuniți la Ankara.
UT Arad
Abdallah a dus echipa arădeană la două goluri diferență, dar a fost egalată pe final.
România
Tribunalul București a admis miercuri o nouă acțiune introdusă de „puciștii” din Partidul Național Liberal și a dispus suspendarea hotărârilor luate de Congresul extraordinar din 21 iunie, prin care a fost adoptat un nou Statut și a fost aleasă o nouă conducere.
1
România
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că în momentul de față cele două propuneri de premier, Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan, nu au șanse să strângă o majoritate parlamentară.
4
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că summitul de la Ankara, încheiat miercuri după-amiază, a produs un „sentiment imens de unitate”, la câteva ore după ce președintele american, Donald Trump, a dispus tăierea relațiilor comerciale cu Spania și și-a reiterat revendicările privitoare la Groenlanda.
1
Local
Ministerul Sănătății pregătește deblocarea angajărilor: Spitalul Județean a solicitat 190 de posturi
Doar în ultimele șase luni, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad au plecat 48 de angajați, printre care: un medic, 16 asistenți medicali, 16 infirmieri și opt brancardieri.
3