aradon.ro Web analytics


Silvestru Șoșoacă, fostul soț al senatoarei Diana Șoșoacă, a fost plasat miercuri seară sub control judiciar, potrivit Parchetului General. El este acuzat că a falsificat semnături pentru depunerea candidaturii independente la Parlamentul European. În această anchetă ar fi vizat și liderul AUR, George Simion, conform surselor G4Media.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv, marţi, încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari pe care ar fi primit-o de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.
Pentru a veni în sprijinul viitorilor absolvenți de liceu, cei de la UVT deschid centre de admitere atât în Timișoara, cât și în alte nouă județe din țară. Acestea vor ajuta tinerii care doresc să devină studenți ai universității să se poată înscrie mai ușor și să obțină informațiile de care au nevoie pentru admitere.

Local

Accesul spre UTA, redeschis pe Calea Victoriei, în condiții de șantier
Circulația pe Calea Victoriei, în zona lucrărilor la magistrala de termoficare, a fost reluată în regim de șantier pe direcția stadionului UTA și a Gării Arad.

Local

Traficul rutier din Arad, supravegheat din elicopter
Traficul rutier de pe principalele drumuri din județul Arad este monitorizat sâmbătă, 10 octombrie, cu ajutorul elicopterelor Inspectoratului General de Aviație. Abaterile constatate din aer sunt transmise polițiștilor aflați la sol. 1

Local

Cereau bani la Târgul de Toamnă în numele unei asociații umanitare fictive
Doi bărbați din județul Ialomița au fost amendați de jandarmii arădeni după ce au cerut bani participanților la Târgul de Toamnă, pretinzând că reprezintă o asociație umanitară. 1

România

MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr. 3

România

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată. 3

Local

Cotă la Arad: un urs vânat, în 2026
A intrat în vigoare legea privind recoltarea în scop preventiv a urșilor din România. Aradul are cotă de un urs. 2

Local

Curge, din nou, apă minerală la izvor, la Lipova
LIPOVA. Veste bună pentru toți cei care obișnuiesc să consume apă minerală de la izvorul din Lipova: după ce, pentru o perioadă de timp, izvorul nu a mai furnizat apă, acum problema a fost rezolvată. 1

Local

Cererile pentru ajutorul de încălzire, din 20 octombrie
Arădenii care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei au la dispoziţie cinci centre în care pot depune cererile. 1

Local

POLITIC. „România trebuie să iasă din această criză”
Senator USR Răzvan Anghel: „Nu putem ieși din criza politică întorcându-ne la vechile aranjamente”. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.