aradon.ro Web analytics


Persoanele fizice care realizează venituri din chirii din imobile aflate în proprietate personală nu vor mai avea opţiunea de a raporta aceste venituri în categoria celor din activităţi independente în sistem real astfel că, indiferent de numărul contractelor de închiriere, aceşti contribuabili nu îşi vor mai putea deduce eventuale cheltuieli pentru stabilirea veniturilor impozabile, potrivit unei analize realizate de o companie de consultanţă.
2023 este cel mai cald an din istorie pentru România cu o temperatură medie de 12,5 grade şi o abatere termică de 2,3 grade fata de normalul perioadei 1981 - 2010, iar cel mai cald an din istorie a avut şi cel mai călduros Crăciun, cu o maximă de 17 grade Celsius, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Profesorilor din învățământul preuniverstar le vor crește salariile începând cu anul 2024. Ministerul Educației a Publicat în Monitorul Oficial detaliile și calendarul după care se vor face aceste măriri de salarii. Bani mai mulți vor lua și directorii, dar și personalul auxiliar și nedidactic, se arată pe site-ul oficial al ministerului. În funcție de grad, dar și de activitățile extracuriculare, sunt prevăzute sporuri.
Un sondaj de opinie național realizat de IRES arată că patru din zece români consideră că anul 2023 a fost mai rău pentru România decât 2022. De asemenea, șapte din zece români consideră că direcția în care merge țara este una greșită. În ceea ce privește încrederea românilor în diverse profesii, dacă pompierii și IT-iștii se bucură de poziții privilegiate în acest top, jurnaliștii, polițiștii și politicienii se află în partea de jos a listei.

Mapamond

Declarația Summitului NATO de la Ankara: Rusia reprezintă o amenințare pe termen lung la adresa securității și stabilității euroatlantice
Rusia reprezintă „o amenințare pe termen lung” la adresa securității și stabilității euroatlantice, se arată în Declarația comună a liderilor NATO reuniți la Ankara.

ARADON Sport local

Jovana Pasic rămâne la FCC Baschet UAV Arad

UT Arad

UTA, remiză cu NK Istra
Abdallah a dus echipa arădeană la două goluri diferență, dar a fost egalată pe final.

România

Încă un proces câștigat de „puciștii” din PNL. Tribunalul București suspendă hotărârile Congresului din 21 iunie
Tribunalul București a admis miercuri o nouă acțiune introdusă de „puciștii” din Partidul Național Liberal și a dispus suspendarea hotărârilor luate de Congresul extraordinar din 21 iunie, prin care a fost adoptat un nou Statut și a fost aleasă o nouă conducere. 1

România

Nicușor Dan: Cele două propuneri avansate pentru funcția de premier nu au șanse să strângă majoritate parlamentară
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că în momentul de față cele două propuneri de premier, Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan, nu au șanse să strângă o majoritate parlamentară. 4

Mapamond

NATO este mai unită ca niciodată, declară secretarul general Mark Rutte după summitul de la Ankara
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că summitul de la Ankara, încheiat miercuri după-amiază, a produs un „sentiment imens de unitate”, la câteva ore după ce președintele american, Donald Trump, a dispus tăierea relațiilor comerciale cu Spania și și-a reiterat revendicările privitoare la Groenlanda. 1

Local

Ministerul Sănătății pregătește deblocarea angajărilor: Spitalul Județean a solicitat 190 de posturi
Doar în ultimele șase luni, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad au plecat 48 de angajați, printre care: un medic, 16 asistenți medicali, 16 infirmieri și opt brancardieri. 3

Local

Controale săptămânale în cele șase centre din Arad care au preluat beneficiari din casele lui Pașca
Guvernul urmează să adopte o hotărâre pentru alocarea unor fonduri din Fondul de rezervă bugetară, astfel încât standardul de cost pentru persoanele preluate să fie acoperit până la sfârșitul anului. 2

Local

Restricții rutiere pentru „Open Boulevard”
2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.