aradon.ro Web analytics


Târgul de Fete de pe Muntele Găina, care urma să aibă loc sâmbătă şi duminică la aproape 1.500 de metri altitudine, a fost anulat din cauza vremii nefavorabile. Decizia organizatorilor a fost luată ca urmare a faptului că mai multe localităţi din zona Apusenilor au fost grav afectate de inundaţii. Potrivit unui comunicat al Centrului de Cultură Augustin Bena, măsura a fost luată pentru a nu pune în pericol viaţa participanţilor la târg.
Detalii șocante transmise de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în cazul tânărului de 22 de ani, student la Timișoara, care i-a dat foc unei vecine. Fapta a comis-o cu premeditare, după ce, în dimineața zilei în care a incendiat-o pe femeie, s-a dus într-un peco, după benzină. A aruncat combustibilul pe ea, apoi i-a dat foc cu o brichetă. Victima a murit la spital.
Peste 20 de percheziții au avut loc, luni dimineață, în Timiș, Arad și Caraș-Severin, pentru destructurarea unei rețele ce făcea contrabandă cu țigări. Sunt 10 persoane suspecte, iar polițiștii au confiscat marfa ilegală, sume de bani, telefoane și înscrisuri. În Timiș, percheziții au avut loc în Sânnicolau Mare, Sânpetru Mare și Variaș.

România

Bolojan: Am decis retragerea HG privind strategia biodiversității. Prevederile sale, într-un proiect depus la Senat
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că s-a decis retragerea hotărârii de Guvern privind Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității 2026 - 2030, având în vedere plângerea prealabilă formulată de PSD în acest caz, iar prevederile sale fac obiectul unui proiect de lege care a fost depus marți la Senat.

România

Guvernul deblochează peste 6.850 de posturi din sistemul public de sănătate
Guvernul a aprobat marți seară, prin memorandum, deblocarea a peste 6.850 de posturi din sistemul public de sănătate.

Local

SMS-uri false în numele TPARK. Arădenii, avertizați să nu acceseze linkurile
O campanie de fraudă cibernetică îi vizează pe șoferi, prin mesaje care anunță presupuse amenzi de parcare și solicită plata urgentă a acestora.

Local

PET-urile colectate de pe domeniul public vor susține adăpostul de câini
Primăria Arad lansează un proiect prin care PET-urile colectate de persoanele care prestează muncă în folosul comunității vor fi reciclate, iar banii obținuți vor fi folosiți pentru cumpărarea de hrană destinată câinilor din Adăpostul Public.

Local

Atac cibernetic la UVVG Arad
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a confirmat că recent a fost ținta unui atac cibernetic care a afectat infrastructura IT a instituției. 1

Local

GALERIE FOTO| Au sărbătorit Ziua Ambulanței Române
Ziua Ambulanței Române a fost marcată marți, 28 iulie, la Arad, printr-o paradă a autospecialelor și activități dedicate publicului, desfășurate în Parcul Mihai Eminescu.

Local

Caius Parpală, achitat și de către Curtea de Apel
Fostul șef al Apelor Banat, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, a fost achitat în acest dosar. 3

Local

Reclamație soldată cu amendă de 40.000 de lei la ștrandul din Moneasa
O reclamație anonimă, depusă la Ministerul Mediului, s-a soldat cu amendarea ștrandului din Moneasa. 5

ARADON Sport local

Alina Mihoc a scăpat basma curată în scandalul de la Petroșani
BUCUREȘTI. Pe 3 mai 2025, în etapa a VII-a a play-out-ului Ligii 3, CSM Jiul Petroșani a primit vizita celor de la Vulturii Fărcășești. Oaspeții au condus cu 2-0 la pauză, gazdele au câștigat cu 3-2 după o repriză secundă bizară, în care a existat activitate suspectă pe piețele asiatice de pariuri.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.