Lucrurile nu au stat aşa cum şi-ar fi dorit Tăriceanu, în interiorul formaţiunii politice, existând destule voci care i-au criticat activitatea.
Pe 4 februarie 2005, Călin Popescu Tăriceanu a fost ales cu majoritate de voturi preşedinte al Partidului Naţional Liberal. El a fost singurul candidat la şefia partidului, participând în cursa pentru conducerea PNL din postura de prim-ministru. Deşi a încercat să conducă cu fermitate partidul, Tăriceanu a intrat destul de repede în conflict cu o serie de membri importanţi ai PNL, de notorietate fiind neînţelegerile sale cu fostul ministru al Culturii, Mona Muscă şi cu fostul ministru al Finanţelor, Ionuţ Popescu.
Mona Muscă a demisionat din funcţia ocupată în Guvern, reproşându-i lui Tăriceanu că nu şi-a menţinut decizia de a demisiona de la conducerea Executivului.
Ionuţ Popescu, unul dintre miniştrii remaniaţi de Călin Popescu Tăriceanu, s-a opus acordării unei subvenţii indirecte, Societăţii Tractorul din Braşov, după ce premierul dăduse asigurări că uzina va fi sprijinită.
Partidul Naţional Liberal, condus de Călin Popescu Tăriceanu, nu stă foarte bine în sondajele de opinie, vorbindu-se în repetate rânduri de schimbarea raportului de forţe în interiorul Alianţei în favoarea Partidului Democrat.
În perioada următoare, cea mai importantă problemă pe care Tăriceanu o va avea de rezolvat în interiorul partidului este cea legată de fuziunea cu Partidul Democrat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!