Ministerul Educației și Cercetării a transmis vineri ultimele date privind participarea liceelor la simularea Bacalaureatului.
Astfel, simularea este organizată în 1.364 (95,59%) unități de învățământ, numărul (estimativ) de elevi înscriși în platformă până la momentul raportării fiind de peste 143.000.
Potrivit MEC, 63 de licee, adică 4,41% din numărul total de unități de învățământ, au anunțat că nu participă la simulare.
Peste 60.500 de elevi au participat deja la simulări organizate la nivel local.
Luni are loc prima probă scrisă – simularea la Limba și literatura română.
Simularea se desfășoară în perioada 23 – 26 martie.
Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat sunt: limba și literatura română, limba și literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.
Simularea Bacalaureatului are loc pe fondul protestului sindicatelor din Educație, nemulțumite de măsurile de austeritate luate de Guvern. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au îndemnat cadrele didactice să nu oprească protestul nici când încep simulările pentru examenul de Bacalaureat.
Comunicarea rezultatelor către elevi și părinți va avea loc în data de 3 aprilie 2026. Rezultatele obținute nu se contestă și nu se trec în catalog (decât la solicitarea scrisă a elevului). Ele vor sta la baza discuțiilor individuale între profesori, elevi și părinți pentru identificarea lacunelor. Fiecare unitate de învățământ va elabora măsuri pedagogice specifice pentru a sprijini progresul elevilor înainte de examenul propriu-zis.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!