În urma testelor efectuate s-a constatat că şoferul avea o alcoolemie de 1,05 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au mai depistat în trafic, de data aceasta pe raza localităţii Dorobanţi, un bărbat de 35 de ani din Variaşu Mic în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,75 mg./l. alcool pur în aerul expirat. „Conform procedurii, cei doi bărbați au fost conduși la spital în vederea recoltării de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele acestora a fost întocmit câte un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului”, au precizat reprezentanţii IPJ Arad.
Şoferi prinşi conducând sub influența alcoolului
Şoferi prinşi conducând sub influența alcoolului
Reactualizat la:
Polițiștii au depistat, în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, doi bărbați care au condus sub influența alcoolului. Astfel, pe raza oraşului Ineu, un bărbat de 43 de ani a fost prins de oamenii legii conducând un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Deputatul PSD Florin Manole a venit luni cu precizări după ce în spațiul public au apărut informații privind deplasarea acestuia cu un avion privat pe insula grecească Mykonos în luna iulie, el afirmând că a făcut parte dintr-o delegație economică, la invitația Camerei de Comerț și Industrie a României, care a acoperit toate costurile aferente.
România
Consolidarea posturii militare a SUA în țara noastră reprezintă o investiție strategică în securitatea României, informează Administrația Prezidențială, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
România
Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, prețul energiei active pentru clienții noi și pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat.
România
PNL cere PSD să explice public „deplasarea de lux” la Mykonos a fostului ministru al Muncii Petre-Florin Manole, alături de judecătorul Curţii Constituţionale a României Cristian Deliorga, Victor Ponta, alţi foşti miniştri şi oameni de afaceri, se arată într-un comunicat al formaţiunii.
1
România
Grupurile parlamentare ale USR și PNL din Camera Deputaților au depus, luni, o sesizare către Curtea Constituțională prin care reclamă „decizia abuzivă a noii majorități” din forul legislativ privind numirea a doi membri în Biroul permanent, au anunțat liderii deputaților celor două formațiuni, Diana Stoica și Gabriel Andronache.
Mapamond
Inteligența artificială avansată ar putea reprezenta „un risc existențial pentru omenire”, a avertizat luni Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, care a cerut elaborarea rapidă a unor reguli internaționale pentru controlul și securitatea acestei tehnologii, transmite France Presse.
Local
Președintele PSD Arad a fost luat în vizor de către cei de la Institutul Elie Wiesel, care îl acuză de xenofobie.
9
Local
Pentru a proteja drumul Lipova-Șiștarovăț-limită de județ Timiș, Consiliul Județean Arad introduce restricții pentru traficul greu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!