Carlos Alcaraz a câştigat pentru a doua oară consecutiv turneul de la Wimbledon
Carlos Alcaraz a câştigat pentru a doua oară consecutiv turneul de la Wimbledon
Foto: EPA-EFE/ADAM VAUGHAN
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, a câştigat duminică al doilea său titlu consecutiv la turneul de la Wimbledon, trecându-şi în cont al patrulea trofeu de Mare Şlem, după ce l-a învins pe sârbul Novak Djokovic, numărul 2 mondial, într-o reeditare a finalei de anul trecut, cu 6-2, 6-2, 7-6 (7/4), informează AFP.

La finalul acestui an, lucrările pe tronsonul autostrăzii A1 Margina – Holdea sunt realizate în proporție de aproape 50%, activitatea desfășurându-se simultan în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu.
Monumentul Marii Uniri de la 1918, pentru realizarea căruia statul român a achitat sculptorului Florin Codre 10 milioane de lei și care urma să fie dezvelit pe 1 decembrie 2012, nu a mai ajuns la destinație, fiind depozitat de mulți ani pe o proprietate din Călărași a artistului, care a pierdut un proces cu Ministerul Culturii pentru că nu a mai transportat piesele la Arad pentru a fi montate. 3
Ministrul american pentru securitate internă, Kristi Noem, a ordonat vineri suspendarea imediată a eliberării de „Diversity Imigrant Visa” (DVI) prin tragere la sorți, așa-numita loterie a vizelor, un program de care suspectul de atacul armat la universitatea Brown a beneficiat, relatează AFP.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!