Sorana Cîrstea (33 WTA) a părăsit prematur turneul de la Miami, eliminată încă de la meciul de debut, în turul doi, de Su-Wei Hsieh (Taipei, 61 WTA), scor 5-7, 2-6. Doar două dintre cele cinci românce aflate pe tabloul principal de la Miami au reuşit calificarea în turul trei: Simona Halep şi Monica Niculescu.
România va găzdui pentru a treia oară în istorie turneul final al Campionatului European de baschet 3x3, eveniment care se va desfăşura la Bucureşti, între 14 şi 16 septembrie 2018, a anunţat, marţi, site-ul oficial al forului internaţional, potrivit frbaschet.ro.
Formaţia CFR Cluj a încheiat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut în compania echipei FCSB, în etapa a doua din play-off-ul Ligii 1.
UT Arad
A fost 2-2, cu gol marcat de A. Roman în min. 90, iar în prelungiri FC Botoșani a ratat incredibil.
România
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că execuția bugetară la nouă luni arată că Guvernul Bolojan a lăsat o „moștenire bună”, menționând că „PSD nu trebuie să folosească pretexte pentru a-și acoperi incapacitatea de a pune în aplicare soluțiile pe care le invocă de luni de zile sau, mai grav, pentru a justifica o nouă creștere de taxe”.
România
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, l-a convocat, marți, pe ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, la sediul MAE, în legătură cu actul de sabotaj coordonat de Federația Rusă, care a provocat incendiul din 14 septembrie din incinta platformei industriale Carfil din Brașov.
Local
Un nou proiect al DGASPC Arad: „ARIPI – Abilitare, Recuperare și Implicare pentru Integrare”.