aradon.ro Web analytics


Italianca Flavia Pennetta, a 12-a jucătoare a lumii,
continuă să bată pe oricine îi iese
în cale, ajungând la a 13-a victorie
consecutivă, 6-2, 6-4 cu maghiara Agnes Szavay,
în turul secund la Cincinnati.
HOBART. Înotătoarea australiană Jessicah
Schipper a stabilit un nou record mondial în proba de
100 m fluture feminin (bazin scurt), cu timpul de
55sec.68/100, ieri la Hobart, în cadrul campionatelor
Australieis.
6 atleţi jamaicani, printre care Asafa Powell, fost
deţinător al recordului mondial în proba de
100 m, şi Shelly-Ann Frase, campioană
olimpică la 100 m, au fost excluşi miercuri din
lotul pentru Campionatele Mondiale de la Berlin (15-23
august), la cererea oficialilor jamaicani.
ROMA. Ciclistul Danilo Di Luca a fost concediat, ieri, de
echipa Lpr Freni Farnese Vini, după ce contraexpertiza
a dovedit că italianul s-a dopat cu CERA
(eritropietină de a treia generaţie).
Roger Federer s-a calificat în turul trei la
Montreal, 7-6(3), 6-4 cu canadianul Niemeyer, numărul
unu mondial revenind după o absenţă de o
lună, el susţinând primul meci cu noul
său statut de tată de gemene: Charlene Riva
şi Myla Rose.
Fostul lider mondial în clasamentul WTA, Kim
Clijsters, a revenit în circuitul mondial după o
absenţă de peste doi ani şi a reuşit
să acceadă în turul doi al turneului de la
Cincinnati graţie victoriei în faţa lui
Marion Bartoli, scor 6-4, 6-3.
PIREU. Linas Kleiza este în mod oficial noul
jucător al echipei Olympiakos Pireu. Jucătorul
originar din Lituania va debuta astfel în baschetul
european după ce a petrecut mai mulţi ani
în Statele Unite ale Americii jucând la nivel,
de liceu, universitar şi profesionist.
BUCUREŞTI. TVR a achiziţionat drepturile de
transmitere pentru meciurile din CN de Baschet Divizia A,
atât la masculin cât şi la feminin, precum
şi meciurile echipelor naţionale masculine
şi feminine. Meciurile vor putea fi urmărite pe
TVR 1, 2 şi 3.
MONTREAL. Tenismenul român Victor Hănescu l-a
învins, ieri, pe austriacul Jurgen Melzer în
runda inaugurală a Rogers Cup, de la Montreal, şi
s-a calificat în turul 2 al competiţiei dotate
cu premii în valoarea de 3 milioane de dolari.
Pilotul australian Casey Stoner nu va participa la
următoarele trei Grand Prix-uri ale Motomondialului de
Viteză. Campion mondial în 2007, Stoner a fost
diagnosticat în luna iulie cu o severă anemie
şi o inflamaţie gastrică.

UT Arad

Utistul Marius Coman a prins lotul tricolor pentru meciul cu Turcia!

UT Arad

Un amical (şi) pentru tinerii din Academia UTA

ARADON Sport local

Favorita s-a impus acasă, după ce s-a distanțat în primul sfert
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.

Advertorial

Comunicat de presă
„PNRR: Fonduri pentru România modernă şi reformată!”

România

MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbușit în România, la 4 km de graniță
O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Advertorial

Convocarea Adunării Generale Ordinare și Extraordinare a Acționarilor Lion Capital din data de 29/30 aprilie 2026

Mapamond

Ministrul de externe iranian: Iranul vrea să „reziste”, şi nu să „negocieze”
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP. 2

România

Mirabela Grădinaru a discutat cu Marta Nawrocka despre educaţia copiilor în era inteligenţei artificiale
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială. 3

Mapamond

Stephen Colbert va colabora la scrierea scenariului unui nou film din franciza „Stăpânul inelelor”
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.