aradon.ro Web analytics


PLOIEŞTI - Preşedintele clubului de baschet masculin CSU Ploieşti, Alexandru Iacobescu, a declarat că pivotul american Rashard Griffith va evolua şi în sezonul 2009-2010 la campioana României, cu care şi-a prelungit contractul.
Tenismenii Victor Crivoi şi Victor Hănescu şi jucătoarele Sorana Cârstea, Alexandra Dulgheru, Edina Gallovits, Monica Niculescu şi Raluca-Ioana Olaru au fost admişi direct pe tablorile principale de simplu ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
BUCUREŞTI - Victor Hănescu a avansat două locuri în clasamentul ATP, până 29, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera sa, în timp ce lider rămâne ibericul Rafael Nadal 12.735 puncte, urmat de Roger Federer 10.620 puncte şi Andy Murray 9.230 puncte.
BUCUREŞTI - Disputat la Bazinul Dinamo, cel de-al doilea turneu final al CN de polo pentru juniori I a fost dominat, la fel ca şi primul (de la Oradea), de echipa Crişul, care şi-a învins din nou toate adversarele.
Echipa Los Angeles Lakers a cucerit titlul de campioană NBA, după ce s-a impus duminică, în meciul 5 al finalei cu Orlando Magic, 99-86, şi a dus astfel scorul general la 4-1.
EASTBOURNE - Tenismenul român Victor Crivoi a fost învins, luni, de britanicul James Ward, posesor al unui wild-card, scor 6-1, 6-3, în manşa inaugurală a turneului de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii în valoare de 450.000 de euro.
ATENA - Naţionala masculină de volei a României a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de reprezentativa Greciei, care s-a impus cu 3-0 (25-15, 25-23, 28-26), în cea de-a treia partidă din cadrul Grupei B a Ligii Europene, în lot fiind şi arădeanul Andrei Laza (foto; component al echipei Explorări Baia Mare).
Echipa naţională de baschet masculin tineret a României, cu arădeanul Andrei Mandache în lot, se află în Poiana Braşov, pentru prima perioadă de pregătire a Universiadei care va avea loc în Serbia.
Naţionala de polo a României a câştigat Cupa „Independenţei” din Rusia, obţinând trei victorii din trei meciuri disputate, în faţa echipei ţării gazdă, scor 12-8, a Serbiei, 12-5, şi a Greciei, 10-7.
În Olanda are loc turneul de la s-Hertogenbosch, româncele Sorana Cârstea (27 WTA) şi Monica Niculescu (63 WTA) întâlnindu-se în primul tur la simplu şi dublu!

Local

Conferinţă internaţională de succes
Peste 140 de participanţi din şapte ţări şi 25 de judeţe ale ţării au transformat staţiunea într-un centru al educaţiei şi sportului. Hotel Parc Moneasa a găzduit a III-a ediție a Conferinței Internaționale „Metode actuale de predare și pregătire în educație fizică și antrenament sportiv”.

România

Niculescu: Vom prelungi cu încă trei luni aplicarea măsurilor pentru limitarea majorărilor la prețul motorinei
Guvernul va prelungi, în reuniunea de vineri, cu încă trei luni, perioada de aplicare a măsurilor pentru limitarea majorărilor la prețul motorinei, a anunțat prim-ministrul Luca Niculescu.

România

Luca Niculescu - mesaj pentru familiile victimelor și supraviețuitorii de la Colectiv: Le datorăm nu numai respect și compasiune, ci și fapte
Premierul Luca Niculescu a transmis vineri un mesaj de compasiune și respect pentru familiile victimelor și supraviețuitorii tragediei din Clubul Colectiv, subliniind că România mai are multe lucruri de făcut în domeniul sanitar, una dintre priorități fiind construirea unui centru modern pentru tratarea adulților cu arsuri grave, în București. 1

ARADON Sport local

Derby-ul de locul doi, pe „fluierul” lui Alin Deac
ARAD. Comisia Județeană a Arbitrilor din cadrul AJF Arad a decis ca derby-ul pentru locul 2 din Liga 4-Mavros la fotbal, confruntarea dintre Frontiera Curtici și CS Socodor, să fie condus de experimentatul central Alin Deac.

România

Omagiu adus victimelor din Colectiv, la 11 ani de la tragedie, în fața fostului club. Lumânări aprinse în memoria acestora
Lumânări, flori, lacrimi - la 11 ani de la tragedia de la Colectiv, victimele sunt comemorate în fața fostului club, pe Strada Tăbăcarilor din Sectorul 4 al Capitalei.

ARADON Sport local

Tudor Barta a promovat în lotul de Liga 3!
Arbitrul asistent arădean a fost primul clasat din cei 80 de aspiranţi la promovare.

Local

La PSD miroase a... PNL. Subprefecta PSD, fostă membră TNL
Viitoarea subprefectă a județului Arad, Ramona-Roxana Vidoni, este fostă membră în Biroul Permanent Municipal Arad al Tineretului Național Liberal și fostă susținătoare PNL. 6

România

Indemnizaţiile judecătorilor din România, făcute publice de CSM. Cât câștigă magistrații în funcție de grad
Judecătorii din România au indemnizații nete lunare cuprinse între 6.990 de lei, în cazul unui magistrat stagiar aflat la începutul carierei, și 20.346 de lei, pentru un judecător cu grad profesional de curte de apel, potrivit grilelor salariale publicate de Consiliul Superior al Magistraturii pentru octombrie 2026. 1

Local

„Porţile UAV sunt deschise pentru cei care vor să evolueze”
A fost Conferința Internațională „Metode actuale de predare și pregătire în educație fizică și antrenament sportiv”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.