FLORENŢA - Steaua dispută în această seară al doilea meci din grupele Champions League. Adversară este Fiorentina, echipa vedetei naţionalei României, Adrian Mutu.
Atacantul român al Fiorentinei, Adrian Mutu, a declarat ieri că are emoţii înaintea partidei cu Steaua, dar este pregătit să dea totul pe teren pentru ca echipa sa să învingă.
LONDRA - Arsene Wenger a ales să trimită în teren o echipă de tineri, cu o medie de vârstă de 19 ani, însă şi aşa Arsenal s-a distrat cu Sheffield United, scor 6-0, în turul al treilea al Cupei Ligii Angliei.
BUENOS AIRES -Jucătorul de tenis Guillermo Canas, aflat în Argentina pentru meciul de Cupa Davis pe care naţionala ţării sale l-a câştigat în faţa Rusiei, scor 3-2, a fost agresat în faţa casei sale din Buenos Aires.
BERLIN - Tim Wiese, portarul lui Bremen, a fost acuzat de tentativă de omor pentru o fază petrecută pe terenul de fotbal.
MADRID - Legendarul căpitan al Realului, Raul Gonzalez, va evolua şi în următoarele trei sezoane pentru campioana Spaniei.
MOSCOVA - Un control antidoping inopinat ordonat de Federaţia Rusă de Atletism a relevat că totul lotul de marş trisase, in corpore, fiind depistat EPO şi au fost imediat suspendaţi toţi componenţii lotului pe o perioadă de doi ani din activitatea sportivă.
VIENA - Federaţia Europeană de Handbal a dat publicităţii, ieri, programul meciurilor de la Campionatul European, găzduit în luna decembrie de Macedonia.
PARIS - Franţa este ţara europeană în care fotbaliştii se accidentează cel mai puţin, în timp ce în Olanda se înregistrează cea mai mare rată a accidentărilor, potrivit unui studiu realizat de UEFA.
PARIS - Lewis Hamilton nu a părut foarte afectat de decizia tribunalului de la Paris.
ARADON Sport local
ARAD. A fost etapa cu numărul 11 în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5. Cu două derby-uri în Seria A, tranşate de echipele gazdă la mare luptă.
România
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat luni că finanțarea prin programul european SAFE reprezintă o oportunitate importantă pentru consolidarea capacităților de apărare și protejarea teritoriului și a cetățenilor, subliniind totodată necesitatea aprofundării cooperării militare dintre România și Republica Moldova.
Local
Instalarea lui Marius Sulincean în funcția de prefect al județului Arad aduce primele schimbări în echipa sa. La doar câteva ore de la depunerea jurământului de către noul prefect, directorul Cancelariei, Ciprian Burcă, și-a anunțat plecarea, după șase ani în care a lucrat cu trei prefecți.
1
Local
Marius Sulincean a depus luni, 2 noiembrie, jurământul de învestire în funcția de prefect al județului Arad. În primul său discurs, acesta a declarat că nu va folosi instituția în scopuri politice și că va colabora cu toți primarii și directorii instituțiilor publice.
Mapamond
Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria, indică rezultatele publicate luni de Comisia Electorală Centrală, după procesarea a 99,95% din buletinele de vot, transmit Reuters și BTA.