Gina Gogean și-a anunțat demisia din poziția de antrenor al lotului naţional de gimnastică artistică
Multipla campioană europeană şi mondială Gina Gogean şi-a anunţat demisia din funcţia de antrenor al lotului naţional feminin de gimnastică artistică, vineri, prin intermediul unei scrisori deschise.
Românca Simona Halep, fostă număr 1 mondial în tenisul feminin, suspendată din octombrie anul trecut după ce a fost depistată pozitiv la roxadustat, o substanţă interzisă, a explicat într-un interviu acordat joi platformei Tennis Majors că a fost victima unei „contaminări a unuia dintre suplimentele sale alimentare”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că „nu cooperează deloc” în războiul pornit de SUA și Israel împotriva Iranului și a criticat atitudinea „rea” a guvernului spaniol, reiterându-și amenințările de a întrerupe comerțul cu Spania, țară care a obligat avioanele cisternă americane ce realimentează în zbor avioanele care bombardează Iranul să se mute la alte baze în Europa, transmite agenția EFE.
România
Procurorii DIICOT Timișoara au reținut un bărbat de 58 de ani, deja cercetat pentru viol asupra unui minor, suspectat că a realizat fotografii și videoclipuri sexuale cu aceeași victimă.
Mapamond
Președintele american Donald Trump, care a afirmat în repetate rânduri că ofensiva americană în Iran se apropie de sfârșit, a declarat miercuri, într-un interviu telefonic acordat site-ului Axios, că „practic nu mai este nimic de atacat” în Iran, relatează AFP.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan va avea joi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, aflat în vizită oficială în România.
1
România
Plenul reunit al Parlamentului a luat act, miercuri, de două informări din partea președintelui Nicușor Dan cu privire la aprobarea forțelor și mijloacelor Ministerului Afacerilor Interne care sunt trimise la misiuni și operații în afara teritoriului național în anul 2026, respectiv aprobarea intrării și staționării în România a Forței de reacție NATO (Allied Reaction Force/ARF) sau tranzitarea teritoriului național de către aceasta, în scopul pregătirii și/sau desfășurării de operații militare, dacă va fi cazul, în anul 2026.
România
Președintele Nicușor Dan îl va primi, joi, la Palatul Cotroceni, pe omologul din Ucraina, Volodimir Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România.
4
România
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a discutat în ședința de miercuri despre dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, o solicitare în acest sens fiind transmisă Parlamentului pentru a fi supusă aprobării.
7
Evenimente
Conferința va avea loc sâmbătă, 14 martie, iar tema propusă pentru dialogul cu credincioșii este „Crucea lui Hristos, vindecarea crucilor noastre”.
5