aradon.ro Web analytics


Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă online, că se teme mai mult de un teren impracticabil decât de reprezentativa Islandei în partida directă programată la Reykjavik în semifinalele play-off-ului de calificare la Campionatul European de anul viitor.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv, că instituţia pe care o conduce este pregătită în acest moment să organizeze un meci al echipei naţionale cu spectatori, dar precizează că în momentul de faţă, în care în România se înregistrează peste 2.000 de cazuri de COVID-19, mesajul său este unul de "precauţie şi vigilenţă".

Local

GALERIE FOTO | Părintele Necula, la Chișineu-Criș: Crucea nu este doar povară, ci și drum, vindecare, ridicare și speranță
Acestea au fost principalele idei care s-au desprins din conferința susținută de părintele Constantin Necula la Chișineu-Criș, în fața a peste 1000 de credincioși. 1

UT Arad

Old Boys UTA se impune în memorialul din Ungaria!
OROSHAZA. Șase formații alcătuite din foste glorii fotbalistice au participat, sâmbătă, la un memorial organizat în amintirea celui care a fost Cziraki Joszef, la Oroshaza (Ungaria).

Mapamond

Zelenski: Kievul va colabora cu orice lider al Ungariei care „nu este un aliat al lui Putin”
Ucraina este pregătită să colaboreze cu orice lider ungar care nu este un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile parlamentare din Ungaria, care ar putea duce la o schimbare de guvern, relatează AFP. 2

România

Report la Joker la categoria I de peste 11,40 milioane de euro, la tragerile de duminică
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 15 martie, după ce la Tragerile Speciale Loto ale Primăverii de joi, 12 martie, Loteria Română a acordat 27.087 de câştiguri în valoare totală de peste 2,04 milioane de lei.

Advertorial

Marea Provocare: Raptor vs Bronco – experiența off-road care a atras pasionații auto!
Pasionații de mașini și aventură au avut recent ocazia să trăiască o experiență specială alături de Ford Carbenta Com, în cadrul evenimentului „Marea Provocare: Raptor vs Bronco”, organizat în vestul țării.

ARADON Sport local

Fotbal – Liga 4, etapa 14

ARADON Sport local

Fotbal – Liga 3, etapa 20

Local

Comparat cu Isus, rămâne consilier chiar și după condamnare
Arădeanul condamnat în dosarul concursurilor trucate de la Ministerul Agriculturii anunță că nu renunță la funcția de consilier local. 3

Local

Peste 11.500 de arădeni au ajuns la Urgențe, în primele două luni ale anului
După efectuarea investigațiilor și a consulturilor de specialitate au necesitat internare 3.351 de pacienți, dintre care 2.487 de adulți și 864 de minori..

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.