Simona Halep s-a impus în sferturile turneului WTA de la Miami în faţa jucătoarei din China, Qiang Wang (27 ani, nr. 18 WTA), în două seturi, 6-4, 7-5, după o oră şi 39 de minute.
Unul dintre constructorii care se ocupă de stadionul din Ghencea a anunţat că arena nu va fi gata în totalitate pentru Campionatul European din 2020, dar echipele naţionale care vor sosi la Bucureşti se vor putea antrena fără probleme pe arena Stelei.
În vara anului 2018 Zinedine Zidane și Cristiano Ronaldo au plecat de la Real Madrid. După 10 luni, tehnicianul francez s-a întors, iar o eventuală revenire a portughezului pe Santiago Bernabeu a fost una dintre curiozitățile jurnaliștilor spanioli.
Mapamond
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să „torpileze” convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, constatând că textul prezentat în această săptămână de Kiev este „radical diferit” de ceea ce Moscova a negociat cu americanii, relatează AFP.
România
Scriitorul și politicianul Radu F. Alexandru a murit vineri la vârsta de 82 de ani, a anunțat Teatrul Național 'I. L. Caragiale' București.
Local
ARAD. Polițiștii arădeni au depistat, în perioada sărbătorilor, mai mulți șoferi conducând sub influența alcoolului sau fără permis de conducere.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat vineri că urmează să se întâlnească cu președintele american Donald Trump duminică pentru a discuta despre teritoriul țării și garanții de securitate pentru Ucraina, în contextul în care cei doi încearcă să identifice soluții pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters.
Mapamond
Au trecut două secole de la prima încercare a elitelor ruse - decembriștii - de a pune capăt autocrației în țara lor. Ca și în cazul centenarului Revoluției Bolșevice, actualul lider de la Kremlin, Vladimir Putin, expert în arta conspirației, a ignorat aniversarea pentru a nu permite ca nemulțumirea în creștere față de războiul din Ucraina să se traducă într-o nouă revoltă, scrie vineri EFE într-un comentariu.
1
Mapamond
Ucraina a sărbătorit joi al patrulea Crăciun în plin război, confruntându-se cu atacuri rusești și cu puține speranțe de pace, în așteptarea răspunsului oficial al Moscovei la planul în 20 de puncte, elaborat de Kiev și Washington, pentru a pune capăt conflictului, informează EFE.
Evenimente
Evenimentul începe la ora 21.30, pe scena amplasată în fața Palatului Administrativ, și va aduce pe scenă artiști cunoscuți și îndrăgiți, culminând cu un spectaculos foc de artificii la trecerea în 2026.
4
Local
Doi bărbați din Hălmăgel au fost conduși la sediul poliției, iar în urma audierilor au fost reținuți pentru 24 de ore.
Local
În toate situațiile, polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea împrejurărilor în care au avut loc faptele și pentru luarea măsurilor legale care se impun.