Hoţul a fost observat de angajaţii magazinului şi de cei de la pază, astfel că la controlul corporal efectuat, de sub îmbrăcămintea tânărului au căzut două perechi de pantaloni scurți și un trening.
La faţa locului a fost solicitată prezenţa jandarmilor. „Jandarmii s-au deplasat de urgență la adresa precizată unde, într-un magazin de articole sportive, au identificat o persoană care a fost observată în timp ce sustrăgea mai multe articole de îmbrăcăminte. Jandarmii au întocmit persoanei în cauză, Daniel H., în vârstă de 24 de ani, domiciliat în municipiul Arad, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, fiind susceptibil de săvârșirea infracțiunii de furt”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad. Prejudiciul creat, în valoare de 760 de lei, a fost recuperat.
Un tânăr prins la furat pantaloni şi trening
Un tânăr prins la furat pantaloni şi trening
Un tânăr de 24 de ani, domiciliat în municipiul Arad a fost prins la furat de haine într-un centru comercial situat pe Calea Aurel Vlaicu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa.
Mapamond
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP.
Local
Trei adolescenți de 16 și 17 ani și un tânăr de 21 de ani au fost reținuți, după ce au dezbrăcat forțat un copil, l-au filmat, iar imaginile au apărut pe rețelele de socializare.
3
Local
Un bărbat de 62 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral sever în urma unui accident rutier produs pe Calea Republicii, în orașul Ineu. În accident au fost implicate un autoturism și o tricicletă electrică.
2
Local
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Local
Participanții la Ștafeta Veteranilor Invictus au ajuns la Arad, în drumul lor spre Carei, unde cele trei trasee naționale se vor reuni duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României.
1
România
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!