Tauţ. Deşi au pierdut, azi, fără drept de apel, scorul putând fi mai mare decât acel 1-0, cei de la Unirea Sântana nu înţeleg cum se poate juca pe terenul din Tauţ.
ARAD. Asociaţia pentru Turişti Nefumători şi de Ocrotire a Naturii „Veniţi cu noi!” Arad organizează sâmbătă 18 mai o excursie în zona fostei cabane Debela Gora.
ARAD. Senatorul Traian Igaş a primit răspuns la întrebarea adresată ministrului Sănătăţii, privind redeschiderea spitalului din Sântana.
Apă în bazinele ştrandului încă de sâmbătă, moment de la care arădenii vor putea intra să se scalde şi vor plăti doar 2,5 lei, cât este intrarea la baza de agrement pe timpul iernii.
ARAD. Un proiect de lege ce îşi propune modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice „sperie” şoferii prin sancţiunile mari şi aspre. Asta dacă modificările vor fi aprobate şi vor intra în vigoare.
BRAȘOV. Cuplul Marius Copil / Victor Hănescu a fost învins, sâmbătă, cu scorul de 4-6, 5-7, 4-6, și naționala României a ratat calificarea în barajul Grupei Mondiale, adversara sa, Olanda, realizând acest pas.
CURTICI. Zilele trecute a avut loc o interesantă întâlnire a elevilor Liceului Tehnologic din Curtici cu scriitorii arădeni: Vasile Dan, Gheorghe Schwartz, Lucia Cuciureanu, Ioan Matiuț și Andrei Mocuța.
ARAD. Cea de-a XXVII-a ediţie a Concursului Interjudeţean de Matematică Memorialul „Traian Lalescu” s-a desfășurat la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad în perioada 22 – 24 martie.
BUZĂU. Arădenii de la UVVG ProVolei au cedat şi în ultimul joc al turneului, disputat duminică, 0-3 (22, 15, 14) cu CSŞ „N. Gane” Fălticeni, care alături de gruparea gazdă, CSŞ Buzău, a reuşit calificarea în faza semifinală.
ORADEA. FotoClubPro Arad a vernisat ieri, 22 martie, la Oradea expoziţia cuprinzând lucrările Taberei Internaţionale de Fotografie „Art Image”, ediţia I. Evenimentul a avut loc la Galeria EuroFotoArt Oradea, prin buna colaborare a clubului arădean cu „Nufărul” Oradea.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).