PĂULIŞ.Petru Nicoară, primarul comunei Păuliş va candida pentru un nou mandat din partea Mişcării Creştin-Liberale.
Agenţiile de Ocupare a Forţei de Muncă din Centru, Vest şi Nord-Vest sunt implicate într-un amplu proiect european.
LIPOVA. Recent a avut loc, pe faleza Mureşului, faza judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la cros, competiţie la care au participat peste 500 de elevi de gimnaziu şi liceu din tot judeţul.
ARAD. La punctul de trecere a frontierei Nădlac, comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat, miercuri, 47.238 kg de cartofi, în valoare totala estimată la 19.000 lei, deoarece au constatat nereguli referitoare la documentele legale de însoţire a mărfii.
ARAD. Costul consultaţiei medicale ne face să ne gândim bine înainte de a lua decizia de a merge la doctor.
ORADEA. Au trecut şi de al 15-lea val. Nici nu putea să se întâmple altfel, câtă vreme, CSU Oradea – adversara de sâmbătă – face parte din categoria echipelor modeste din campionatul intern.
ARAD. Baschetbaliştii de la West Olympia Phoenix au pus la respect gruparea satelit a campioanei en-titre din baschetul masculin românesc, Universitatea Mobitelco Cluj.
ARAD. O lebădă albă graţioasă a coborât în mjlocul şoşelei din cartierul arădean Sânicolaul Mic. Andreucă Gheorghe care tocmai îşi parcase maşina în faţa casei a luat-o pe frumoasa zburătoare din drum şi a dus-o în gospădăria sa.
Ai grijă de corpul tău şi oferă-i îngrijire adecvată. Menţine-te în formă prin exerciţiu fizic şi poţi face parte din comunitatea de personae active care îmbină angajamentul, pasiunea şi dragostea pentru un stil de viaţa sănătos.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).