aradon.ro Web analytics


ARAD. Asociaţia „Amvest” a organizat duminică, 1ianuarie 2012, o acţiune de ecologizare a Pădurii Ceala. În cadrul acesteia, o echipă formată din membrii asociaţiei a adunat gunoaiele întâlnite pe traseele de la intrarea în pădurea Ceala şi câteva trasee turistice aflate sub tutela Parcului „Lunca Mureşului”.
ARAD - Elevii Şc. Gen. nr. 11 „N. Bălcescu” din cartierul Aurel Vlaicu s-au întrecut într-un concurs de aruncări la coş, Moş Crăciun recompensându-i pe cei mai precişi, câştigătoare fiind Emilia Răchită.
ARAD. O grenadă defensivă provenită din Cel de-al Doilea Război Mondial a fost găsită într-un tomberon de pe strada Predeal din cartierul Aurel Vlaicu.
ARAD. Deputatul Farago Peter spune că problema esențială în cadrul negocierilor UDMR cu partenerii de coaliție este sistemul de vot la viitoarele alegeri parlamentare, indiferent că acestea vor fi sau nu comasate cu cele locale.
ARAD. Prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1141/2007 din 28/06/2007, Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, devine singura facultate particulară de medicină acreditată în formarea postuniversitară medicală de specialitate şi a pregătirii în cea de a doua specialitate în regim cu taxă.
ARAD.Bazele sportive din administraţia municipiului au taxe de utilizare la fel ca în mediul privat.
ARAD. Un echipaj SMURD și pompierii din cadrul Formațiunii căutare-salvare ISU Arad au fost chemați să intervină de urgență pentru a debloca ușa unui apartament din cartierul Micălaca. Solicitarea a venit pe 112, din partea unei femeii.
Victoria Zăbrani-Păulişana Păuliş 1-5 (0-2) Zăbrani. Cu o apărare fermă şi un portar tot mai bun, păulişenii au tranşat în favoarea lor pătimaşul duel local, speculând criza din tabăra Victoriei.

România

Bunicul minorului ucis la Cenei, sub control judiciar după ce ar fi lovit-o pe mama unui inculpat
Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Ceneia fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timișoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste față pe mama unuia dintre cei doi inculpați.

România

Bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pe 2026, publicate în Monitorul Oficial
Legea bugetului de stat și cea a asigurărilor sociale de stat pe acest an au fost publicate vineri seara în Monitorul Oficial.

Mapamond

Rubio spune că SUA își pot atinge obiectivele în Iran fără trupe terestre
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.

Evenimente

Aradul, sub „asaltul” a 5.000 de machete
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.

România

CCR a publicat motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului sunt constituționale
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.

Local

VIDEO | Noi detalii în cazul polițistului găsit împușcat la Secusigiu
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.

ARADON Sport local

Paletă de bronz pentru Adela Strună
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.

România

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legile bugetului
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.

România

Proiect: Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.