ARAD.UVVG susţine proiectul „Teleradiologia transfrontalieră Csongrad – Arad”.
ARAD. Cea de a 18-a ediţie a târgului Ar-Medica s-a dovedit a fi un real succes pentru mediul medical din România şi nu numai. Ediţia din acest a a reuşit să stabilească chiar şi un record în ceea ce priveşte numărul de vizitatori, acesta ajungând la pragul de cinci mii!
ARAD.Mai mulți cititori reclamă faptul că sunt nevoiți să schimbe de fiecare dată tramvaiul când trec din Micălaca, zona 300, înspre Renașterii.
ARAD. Ministrul Valeriu Tabără s-a întâlnit cu oameni de afaceri ce deţin firme de profil agricol în Arad.
Studenţii de la Vasile Goldiş au umplut miercuri noaptea Burlesque Butique-ul veniţi miercurea studenţească de acolo.
INEU. Printre cei 71 de bursieri ai meritului olimpic internaţional este şi arădeanca din Ineu, Sanda Pelea.
ARAD.Acuzele privind degradarea mediului cultural în Arad sunt combătute cu exemple concrete.
ARAD. Mașina pentru spălat containere, unică în România, a fost prezentată marți dimineața de reprezentanții SC Polaris M Holding din Arad, la sensul giratoriu din Alfa. Reprezentanţii Polaris au precizat ieri faptul că şi până acum containerele au fost spălate, însă utilajele pe care societatea le avea în dotare nu erau atât de performante ca și acest utilaj.
ARAD. Consiliul Permanent al UDMR, organizaţia judeţeană Arad, ripostează la acţiunea „Noii Drepte”din data de 06 Octombrie, din „Parcul Reconcilierii”(reprezentanţii acestei organizaţii au desfăşurat un drapel românesc de 16 metri lungime şi au arborat o pancartă pe care scria„în memoria celor 40.000 de români ucişi în 1848 de armata maghiară sub comanda generalului Behm”).
ARAD.Împrumuturile luate de arădeni, persoane fizice, sunt mai mari decât cele accesate de firme.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).