aradon.ro Web analytics


ARAD. Partidul Conservator a depus la Senat modificările la Legea Camerelor Agricole, referitoare la scoaterea factorului politic din structura decizională a Camerelor Agricole.

De multe ori, mă întreb dacă mai există democraţie la noi. Probabil, unii dintre cititori sunt deja iritaţi. Cum să nu avem democraţie, din moment ce avem pluripartitism, alegeri libere, dreptul de a huidui, vorba lui Gabriel Liiceanu... Atunci, poate că ar trebui să reformulez. Şi să mă întreb ce fel de democraţie mai e şi asta. S-a luat în zeflemea, illo tempore, „democraţia originală” a lui Ion Iliescu. Dar, oare, „democraţia” lui Traian Băsescu de ce natură este? Cum am putea defini democraţia în care preşedintele pune Constituţia sub oala cu ciorbă?

Senatorul PSD de Cluj şi candidat la fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca, a trimis o imterpelare ministrului transporturilor Anca Boagiu, referitoare la centura ocolitoare Vâlcele- Apahida, care ar urma să fie inaugurată la sfârşitul lunii mai. Ce nu ştie senatorul clujean, este faptul că nu această centură ar urma să fie finalizată, ci centura Bulevardul Muncii-Apahida.

În judeţul Cluj, câştigul salarial mediu nominal brut realizat în luna martie 2011 a fost de 2113 lei şi cel net de 1534 lei. Câştigul salarial mediu net din luna martie 2011 a fost cu 1,5 % mai mare faţă de aceeaşi lună din anul 2010, se arată într-un document al Direcţiei Regionale de Statistică Cluj.

LIPOVA. Manifestarea culturală „Noaptea muzeelor” a fost marcată şi la Muzeul oraşului Lipova printr-o paletă de acţiuni ce au avut în prim-plan tradiţiile populare ale plaiurilor arădene.

În 14 mai pe strada Avram Iancu din municipiul Dej, M. Adrian, de 30 ani, din Dej, în timp ce conducea o motocicletă din direcţia centru spre cartierul Dealul Florilor, la trecerea pentru pietoni nu a acordat prioritate de trecere unei minore de 11 ani, care traversa strada regulamentar. În urma impactului, minora a fost rănită grav şi a fost stransportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

ARAD. Peste 50 de jandarmi vor asigura ordinea publică la stadionul Municipal din Aradul Nou, acolo unde sâmbătă, de la ora 11, ACU va întâlni formaţia Petrolul Ploieşti.

UT Arad

Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar. 1

UT Arad

Petrolul a dat lovitura la Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.

Local

Analiza promisă de IȘJ Arad vine cu 22 de măsuri propuse 
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice. 

România

Un judecător sancționat de CSM, demisionează: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.

România

Judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților, sancționați de CSM
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților. 2

Mapamond

Comisia Europeană ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 2

Local

POLITIC. Dorian Curcanu (USR): „Țarcul pentru câini de pe strada Mărului are, în sfârșit, poartă”
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată. 2

Local

POLITIC. Critică colaborarea PSD – AUR din Parlament
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.

România

MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.