„În momentul de față, nu s-a încheiat nicio tranzacție și nu s-a produs nicio modificare în structura membrilor asociați ai clubului UTA Arad.
Este adevărat că ne aflăm în discuții avansate cu domnul Tudor Guțilă, care reprezintă mai multe persoane și grupuri interesate să se implice în susținerea și dezvoltarea clubului.
Doresc însă să precizez foarte clar că nu este vorba despre vânzarea clubului UTA și nici nu se pune problema unei asemenea vânzări. Discuțiile vizează o eventuală completare sau modificare a structurii membrilor asociați, prin cooptarea unor noi membri care să poată asigura o susținere financiară mai consistentă și o stabilitate mai mare decât cele existente în prezent.
Subliniez că, până în acest moment, nu s-a finalizat niciun acord, nu a avut loc nicio tranzacție financiară și nu s-a efectuat nicio plată în legătură cu aceste discuții.
În acest context, doresc să clarific și informațiile apărute recent în presă, referitoare la o presupusă vânzare a clubului, încasarea unor sume de bani, demisii sau schimbări deja decise la nivelul conducerii.
Aceste articole au la bază, în mare parte, zvonuri și interpretări generate de faptul că domnul Tudor Guțilă a petrecut câteva zile la Arad, perioadă în care a purtat mai multe discuții și a avut întâlniri cu diverse persoane implicate sau interesate de viitorul clubului, inclusiv cu reprezentanți ai suporterilor, ai autorităților locale și cu alți potențiali parteneri.
Considerăm că aceste întâlniri sunt firești în cadrul unui proces de analiză și negociere privind o posibilă implicare în club. Totuși, simpla desfășurare a unor întâlniri nu înseamnă că s-a ajuns la un acord, că s-a realizat o tranzacție sau că au fost luate decizii definitive.
În ceea ce privește termenul de finalizare, nu pot avansa o dată concretă și nici nu pot garanta că aceste modificări se vor realiza. Procesul s-ar putea încheia în câteva zile, dar, la fel de bine, ar putea dura săptămâni sau chiar luni, în funcție de evoluția discuțiilor și de îndeplinirea condițiilor convenite de părți.
Ceea ce pot garanta este că orice decizie va fi luată exclusiv în interesul clubului UTA Arad, având ca obiectiv asigurarea continuității, stabilității financiare și a perspectivelor de dezvoltare pe termen lung.
Până la o eventuală finalizare, conducerea și structura asociativă a clubului rămân neschimbate.
Înțelegem interesul firesc al suporterilor și al opiniei publice pentru viitorul clubului, însă considerăm important ca informațiile prezentate să reflecte situația reală și să nu transforme simple discuții sau intenții în fapte deja împlinite.
Vom comunica transparent orice modificare în momentul în care aceasta va fi efectiv realizată și oficializată”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!