Dacă mai punem la socoteală şi cele 8 reuşite ale lui George Ţucudean (plecat în retur la Dinamo), constatăm că două treimi din zestea de goluri a utiştilor poartă semnătura celor doi atacanţi.
Adrian Voiculet a inscris 19 goluri
Reactualizat la:
<p>19 goluri a reuşit Adrian Voiculet sub culorile Bătrânei Doamne, aproape jumătate din numărul golurilor înscrise în porţile adverse în acest sezon.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
România
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine beneficiază și cum se schimbă pensiile anul viitor
Pensionarii cu venituri cumulate din pensii de cel mult 3.000 de lei vor primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a sprijinului financiar acordat de Guvern pentru compensarea creșterii costului vieții.
Local
22 de proiecte cu o valoare totală de 45 de milioane de euro sunt implementate în Arad prin Programul Regional Vest.
România
Un report de peste 4,48 milioane de lei (peste 853.600 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, la tragerea de duminică, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 4,53 milioane de lei (peste 862.300 de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste şase luni, pentru a relansa procesul de pace din Ucraina, iar părţile implicate în război au convenit să suspende atacurile asupra capitalelor lor, Moscova şi Kiev, timp de 72 de ore, informează duminică EFE.
România
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
1
România
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!