Trei antrenamente, dintre care primul la ora 7,15 a dimineţii! Iată programul de mâine al echipei UTA, din cantonamentul de la Moneasa. Să recunoaştem, nu este tocmai floare la ureche. Mai ales că vremea, duminică şi luni, a fost caniculară, îngreunând misiunea fotbaliştilor aflaţi sub comanda trioului tehnic Roli Nagy – Dan Stupar – Dan Ţapoş.
După sosire
Duminică, imediat după sosirea în staţiunea de la poalele Munţilor Codru Moma, moment în care temperatura din termometre atingea 36 de grade Celsius, echipa s-a cazat la hotelul Parc din localitate. A urmat o alergare de o oră până la Cabana Izoi şi înapoi, preferându-se acest traseu mai ferit şi încercându-se „fentarea” razelor soarelui, respectiv menajarea, cât de cât, a jucătorilor, după cum ne-a relatat directorul administrativ al FC UTA, Dorin Stana.
Alături de băieţi
Astăzi, UTA şi-a intrat practic în pâine. Prima şedinţă de pregătire, de dimineaţă, s-a desfăşurat pe terenul din Moneasa, având un caracter preponderent fizic, doar ultimele 20 de minute fiind destinate unui joc-şcoală între componenţii lotului. Cu acest prilej s-au alăturat colegilor şi ultimii veniţi, în speţă portarul Curileac şi atacantul Sighiartău, care fuseseră reţinuţi în Arad pentru efectuarea analizelor medicale. Apropo de analize, rezultatele finale ale acestora sunt aşteptate să apară peste 1-2 zile (EKG-ul nu a evidenţiat probleme în cazul niciunui jucător). Antrenamentul cu numărul doi al zilei are loc spre seară, la ora 17,30. Aşa cum aminteam mai sus, calvarul va începe, însă, mâine… Trezirea la ora 7, un antrenament de înviorare de circa o oră, doar apoi servirea micului dejun, plus alte două antrenamente în continuare!
Chemând ploaia
În frunte cu Stana, utiştii sunt cu ochii pe prognoza meteo, care anunţă ploi în întreaga ţară şi uşoara răcire a timpului. Desigur, ambele ar fi primite cu mare bucurie…
FC UTA ar vrea sa atace promovarea
Citiți principiile noastre de moderare aici!