Arad. Mâine e cea mare, a derbyului vestului. În ultimii doi ani, cu excepția jocului din turul acestui campionat, când a fost zi de doliu în rândul suporterilor, lucrurile nu au stat deloc bine. Se știu incidentele din fața stadionului „Motorul”, cele de pe „Dan Păltinișanu”, sau chiar cele de la Șiria.
Acum, lucrurile sunt pașnice, ambele galerii dorind să fie păzite pentru ca „adversarii” să nu vină peste ei. Chiar din acest motiv, Jadarmeria Arad nu va face public traseul pe care vor ajunge fanii Timișoarei la meci și nici locația unde vor fi adăpostiți.
„Am da posibilitatea galeriilor să se întâlnească, să iasă scandal. Nu pentru că e un secret, poate fanii știu între ei tot, inclusiv traseul până la stadion, însă a da publicității aceste amănunte nu ar ajuta pe nimeni, din contră” – spune o sursă bine informată din cadrul IJJ Arad.
Ce e sigur e faptul că Jandarmeria Timișoara a anunțat că galeria lui ASU „Poli” va face deplasarea în mod organizat, cu trenul, din GARA CFR Timișoara Nord, mâine, la ora 8.20. Din informațiile noastre, suporterii timișoreni vor fi dați jos din tren în Aradul Nou, la ora 9.25, însă poate fi o pistă falsă, tocmai pentru ca fanii să nu se întâlnească. Așa că e posibil ca ei să fie aduși până la Gara CFR Arad, acolo unde ar ajunge la ora 9.33. Din acest moment, și până la ora 11.30, când se va permite accesul pe stadion, nu mai există date cu locația unde vor fi ținuți timișorenii și apoi traseul spre „Motorul”.
Pe stadion, fanii „alb-violeți” vor sta în sectorul rezervat de obicei oaspeților, însă locurile sunt doar în picioare, tribuna a fost scoasă de acolo. Va fi un spațiu destul de mic pentru cei 300 de timișoreni, însă circulă zvonul că alți suporteri de pe Bega și-au luat bilete la peluza din apropiere, vis-a-vis de galeria arădeană. Cu siguranță, jandarmii au aflat acest lucru, așa că ochiul lor va fi extrem de vigilent în acea zonă, pentru a nu se produce haos pe stadion.
Fanii lui „Poli” ajung la Arad cu patru ore înainte de meci!
Fanii lui „Poli” ajung la Arad cu patru ore înainte de meci!
Jandarmeria încearcă să reducă riscurile unei încăierări, ținând secret locul în care vor fi adăpostiții timișorenii și parcursul spre stadionul „Motorul”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!