„Bomba” de presă aruncată chiar de preşedintele UTA-ei, Tiberiu Dekany, în cursul zilei de duminică, s-a tranformat într-un imens „balon de săpun”, luni după amiază, într-o Conferinţă de presă.
Stângaci autentic, crescut la clubul fanion al Aradului, Cosmin Jurcă este una din speranţele fotbalului local. Descoperit la 8 ani de Ştefan Mândru, jucătorul a fost nevoit să accepte un împrumut la divizionara D, Unirea Şeitin, deoarece grupa 1988 de la UTA s-a desfiinţat.
Tiberiu Dekany a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte al clubului UTA, depunându-şi mandatul în faţa Consiliului Director. 
Industria Sârmei şi UTA au încheiat nedecis, primul joc din returul seriei B3. Fără mari ocazii de poartă, cu excepţia celei din minutul 81 când Muţiu a trimis mingea în bara porţii arădene, rezultatul pare unul logic.
Gigi Borugă, cel care conduce activitatea clubului UTA, vrea o audienţă la Preşedinte pentru a se plânge de primarul Falcă!
Sufletişti, alţii ar spune nebuni, ca Gigi Borugă rar găseşti în sportul arădean. Omul şi-a propus să scoată UTA „din comă” şi nimeni şi nimic nu-l poate împiedica să-şi ducă planul la bun sfârşit.
Ceea ce părea la prima vedere un schimb Hora - Băd, între UTA şi Poli Timişoara s-a transformat ieri într-o „afacere” avantajoasă pentru clubul arădean.
Comisia Centrală a Arbitrilor a delegat pentru meciul ISCT - UTA, de sâmbătă, o brigadă formată din orădeanul Ciprian Danşa - la centru - Dorin Mudura, tot din Oradea şi băimăreanul Traian Marchiş, la cele două linii.
Directorul sportiv al UTA, Marcel Coraş, ţine să precizeze celor interesaţi de soarta UTA, că transferurile lui Băd la UTA, respectiv al lui Hora la Poli nu au nici o legătură
UTA a primit actele de transfer ale lui Băd de la FC Naţional, dar jucătorul refuză semnătura! Deşi gruparea arădeană deţine actele de transfer ale lui Flavius Băd, jucătorul a refuzat mercuri să semneze o înţelegere valabilă pentru trei luni cu clubul!
UT Arad
Se pare că Alexandru Meszar a cedat frâiele Bătrânei Doamne, lăsând-o pe mâinile unui grup de investitori grupați în jurul unui fond de investiții.
Advertorial
Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.
Mapamond
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus, Vladimir Putin, le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse.
1
România
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenții de la bugetul de stat în valoare totală de 17.702.785 de lei către opt formațiuni politice.
3
Mapamond
Bilanțul prăbușirii unei clădiri de apartamente miercuri la New York, lângă un șantier din vecinătate în cartierul Brooklyn, a crescut la opt morți, a anunțat primarul Zohran Mamdani, citat de Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul celei de a noua reuniuni a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, la Dublin.
3
ARADON Sport local
Nicuşor Forton şi Valentina Calalb, campionii ediţiei a 8-a a Campionatului personalului din învăţământul arădean.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 12-11-2026 sunt următoarele: