Până la urmă, s-a stabilit locul și ora de disputare a meciului amical dintre FC UTA și CS Ineu. partida va avea loc azi, de la ora 16.00, pe stadionul „Francisc Neuman”.
Federaţia Română de Fotbal a actualizat programul etapelor rămase în sezonul regulat al Ligii a II-a şi a publicat deja şi modul de desfăşurare al fazelor de play-off şi play-out.
Arad. Așa cum au anunțat, cei de la Suporter Club UTA au ajuns să organizeze masa rotundă promisă cu ocazia prezentării singurului proiect propus fanilor, cel de la „UTA Bătrâna Doamnă”.
Jucătorul ghanez a fost întors de la granița cu Ungaria și nu va mai face cantonamentul cu UTA, pregătindu-se la Arad.
Trupa antrenată de Adrian Falub s-a impus în meciul de sâmbătă cu maghiarii de la Kecskemeti TE, cu 1-0, gol Popescu.
Până la urmă, Marțian le-a plătit jucătorilor drepturile financiare stipulate în „grafic”, așa că s-a putut pleca în cantonament.
Instituţiile abilitate trebuie să verifice respectarea legii insolvenţei , legalitatea „plăţilor” făcute azi de Adrian Marţean.
UPDATE 14.45 Din delegația anunțată inițial, pentru deplasarea în cantonamentul din Ungaria, lipsește directorul de competiții, Dorin Stana. Autocarul a plecat chiar în acest moment spre Gyula, iar Stana nici măcar nu a fost prezent la club, fiind nemulțumit de faptul că Adrian Marțian nu i-a achitat măcar un salariu.
După o primă repriză foarte slabă, elevii lui Adrian Falub s-au impus în partea secundă, în care au înscris de trei ori.
UTA joacă un amical, de la ora 16, cu Luceafărul Oradea, apoi vine acasă. Jucătorii așteaptă banii de la patron și apoi pleacă în cantonament.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
România
Tribunalul București a admis luni o nouă cerere depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu.
Mapamond
Regiunea Egeei de Nord din Turcia, țară cu peste 8.000 de kilometri de coastă la patru mări, primește mai puțini vizitatori decât litoralul situat mai la sud, deși pare a fi locul ideal pentru a scăpa de haosul vieții moderne. Ceea ce face ca Egeea de Nord să fie specială este îmbinarea dintre natură, istorie, gastronomie și un stil de viață liniștit.
Local
Volume din secolele XVII, XVIII și XIX se regăsesc pe rafturile unei biblioteci speciale, dedicate cărților vechi, inaugurată la Colegiul Național „Moise Nicoară”.
România
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, cei doi urmând să discute inclusiv despre securitatea din zona Mării Negre.