ARAD. Lucrurile continuă să fie neclare la UTA. Adrian Marţian a fost, vineri, la Arad, dar nu a adus banii care să o salveze pe „Bătrâna Doamnă”, ci pe Adrian Mutu. „Briliantul” a participat la discuţiile dintre prietenul său şi conducerea clubului UTA, însă nu a dorit să comenteze în niciun fel eventuala preluare de către prietenul său a „Bătrânei Doamne”.
Până la finalul săptămânii trecute, majoritatea jucătorilor de la UTA au fost liniştiţi de promisiunile lui marţian, dar acum nu mai au răbdare.
Aşa cum era de anticipat, jumătate din jucătorii aduşi de Mihai Joiţa la Arad au fost trimişi acasă de către antrenorul UTA-ei.
DEBRECEN. UTA a arătat destul de bine în jocul de verificare, de sâmbătă, de la Debrecen, deşi a pierdut cu scorul de 2-1. Scorul a fost deschis de Ad. Voiculeţ (foto), din penalty, după ce tot el a fost faultat în careu, gazdele egalând până la pauză cu un lob peste portarul Matijas. În partea secundă, UTA a mai avut câteva oportunităţi de a marca, dar cei care au marcat au fost tot amfitrionii, de la punctul cu var, după un fault comis de Pellet, 2-1 fiind şi scorul final.
Arad. Lucrurile continuă să fie neclare la UTA. Adrian Marţian a fost, astăzi, la Arad, dar nu a adus banii care să o salveze pe „Bătrâna Doamnă”, ci pe Adrian Mutu. Probabil, pentru a fi, din nou, garant.
Azi după-amiază, la Şiria, UTA a disputat un joc amical în compania echipei locale de liga a IV-a, Şiriana. Elevii antrenaţi de Adrian Falub s-au impus cu scorul de 4-1, după ce la pauză a fost egal, 1-1. Golurile arădenilor au fost marcate de Johnson, Capătă, Bârză şi Voiculeţ (foto). UTA a jucat mult mai bine în partea secundă, când a trimis în teren o formaţie mai închegată.
Numărul lor a ajuns la cinci, dar mâine vine şi un portar, iar Adrian Falub va tria, dacă Marţian preia clubul.
ARAD. Mâine, de la ora 16, la Şiria, UTA dă piept cu echipa locală Şiriana. Ar putea fi ultimul joc în tricoul UTA-ei pentru jucătorii trimişi de Mihai Joiţa la Arad. Antrenorul Adrian Falub va decide soarta lor, însă ar putea fi ultimul amical şi pentru UTA, dacă nu se găseşte rapid soluţia ieşirii din faliment.
Dacă Adrian Marţian nu vine cu banii în această săptămână, jucătorii şi antrenorii au liber să plece unde doresc.
Adrian Falub l-a convins pe Adrian Voiculeţ să vină la UTA, dar asta nu este o surpriză, căci în mai multe rânduri v-am anunţat că acesta este unul din jucătorii pe care Adrian Marţian îi va aduce la Arad, dacă va prelua clubul.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5