aradon.ro Web analytics


ARAD. Miercuri, pe terenul Şega, trio-ul Nagy-Stupar-Ţapoş a dat credit jucătorilor care au evoluat mai puţin în această iarnă în jocurile de pregătire. Din păcate, rezervele în alb şi roşu nu au rupt gura târgului, cu mici excepţii, reuşind doar un egal, scor 1-1 (gol A. Gligor), cu gruparea de Liga III, Flacăra Făget.
Imediat după meci, destul de marcat de cele întâmplate, antrenorul UTA-ei, Roland Nagy a declarat: „A fost un meci cu destule peripeţii, nu mult lipsea ca totul să degenereze. A fost un joc bun, dar cu ceva nedreptăţi, căci ei au marcat dintr-un penalty inexistent, dar sunt mulţumit că am întors rezultatul şi am simţit gustul victoriei.
MAKO. Surpriză neplăcută pentru utişti, când au ajuns la Mako. Apropae 50 de ultraşi maghiari i-au luat în primire pe utişti, aruncând cu un pahar în mijlocul delegaţiei, apoi i-a stropit cu bere.
ARAD. Fundaşul celor de la Gloria a semnat un contract până la vară, „Bătrâna Doamnă” având nevoie de jucător sub 23 de ani.
ARAD. Având a treia defensivă din Liga IV, UTA II, campioana remizelor în prima parte a sezonului, are drept obiectiv creşterea jucătorilor tineri în scopul promovării acestora la echipa mare.

Local

VIDEO| Doi tineri, reținuți după o bătaie în halta din Secusigiu
Doi bărbați ar fi fost agresați, luni seara, în halta de mișcare din Secusigiu. Polițiștii au identificat trei tineri, dintre care doi au fost reținuți pentru 24 de ore.

Advertorial

Tot mai multe cazuri de diabet în Bihor. Ce împiedică pacienții să ajungă la medic? Probleme și soluții dezbătute la Oradea
Județul Bihor se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri noi de diabet zaharat: de la 1.949 în 2024 la 2.210 în 2025, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Bihor. În același timp, județul înregistrează cea mai ridicată prevalență din România a diabetului diagnosticat– aproximativ 14,8% – deși se numără printre județele cu un acces relativ bun la medici diabetologi. Județul Bihor se află, deci, într-o situație paradoxală: deși dispune de un număr mare de medici diabetologi, accesul la îngrijire rămâne dificil, mai ales pentru locuitorii din mediul rural.

ARADON Sport local

Şoimii Şimand, eşec dramatic la ultima fază
CLUJ-NAPOCA. Șoimii Șimand nu are un început prea bun de sezon în seria a doua a ligii secunde la futsal.

Mapamond

Bulgaria: Două accidente auto în lanț. Sunt cel puțin 10 morți
Cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața marți în două accidente în lanț care au avut loc pe o autostradă din Bulgaria, a declarat pentru agenția de presă BTA guvernatorul regiunii Iambol, din sud-vestul țării.

Local

UVVG aduce Aradul în circuitul dezbaterilor juridice europene
Conferință internațională dedicată transformărilor dreptului privat în era digitală.

UT Arad

UTA pierde, dar rămâne pe locul 10

Local

Tată și fiu, cercetați pentru camătă, abuz de încredere și furt 
Un arădean de 64 de ani a împrumutat 2.300 de euro de la doi bărbați, tată și fiu, acceptând să plătească o dobândă lunară de 500 de euro. Deși a achitat dobânda, a rămas fără autoturismul BMW pe care îl lăsase drept garanție.

Mapamond

Rusia susţine că a lovit două nave de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră
Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au lovit o navă de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră, a relatat marţi agenţia de ştiri Interfax, conform Reuters. 1

Local

Proiectoarele de pe podul hobanat au fost vandalizate
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite. 8

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.