Arad. Trei jucători, care au fost titulari, sunt suspendaţi, mult prea mult pentru o echipă care e şi în criză.
Arad.Preşedintele Catanzariti spune că nu a comunicat nicio sancţiune, aşa că jucătorii de la UTA pot sta, momentan, liniştiţi.
ARAD. Ieri, pe arena „Motorul”, din Aradul Nou, fetele de la UTA au capotat în faţa celor de la Motorul Oradea, cu scorul de 3-0, în etapa a VI-a a primei ligi de fotbal feminin.
ARAD. Antrenorul celor de la Luceafărul Oradea, Călin Moldovan radia de fericire după meci.
ARAD. Preşedintele Giovanni Catanzariti a fost nemulţumit la finalul jocului cu Luceafărul Oradea şi a confirmat ceea ce a anunţat săptămâna trecută.
ARAD. În timpul primei reprize, iar apoi la pauză, cel mai admonestat jucător de la UTA a fost Octavian Drăghici. Acesta nu a reuşit să se „lipescă” la gol, deşi a avut câteva oportunităţi de a înscrie. La fiecare ratare, atacantul trebuia să suporte furia fanilor, care l-au luat în colimator, iar la pauză chiar l-au jignit.
ARAD. Era minutul 80, când Hidişan era schimbat cu Alexandru Capătă, lucru care i-a enervat pe suporteri, dar şi pe jucător. O parte a publicului a început să huiduie decizia, lucu ce i-a dat „apă la moară” fotbalistului.
ARAD. Antrenorul Luceafărului, Călin Moldovan era să fie luat „în şuturi” de spectatori.
ARAD. Imediat după meci, antrenorul principal al UTA-ei, Roland Nagy a declarat: „Am continuat şi la acest meci cu prestaţia slabă de la Baia Mare, pormind partida, practic, de la 0-1. Am întors rezultatul, ceea ce e îmbucurător, însă nu am putut ţine de el şi nu avem nicio scuză pentru acest fapt.
UTA a pierdut meciul de pe teren propriu cu Luceafărul Oradea după un meci în care a arătat o lipsă crasă de valoare. Atacantul oaspeţilor, Tibor Moldovan, a arătat ca la nivelul diviziei secunde se poate câştiga un meci doar din talent, reuşind un gol de excepţie din lovitură liberă, după care a transformat un penalty care a decis meciul.
UT Arad
Sunt mai puțini ca altădată! Doi dintre ei sunt rezerve la Mihalcea, iar unul e portar.
Local
Două cazuri de gripă au fost diagnosticate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde 93 de pacienți au ajuns în ultima săptămână cu afecțiuni respiratorii. Cei mai mulți dintre pacienții care au necesitat internare sunt copii. La nivelul județului, numărul îmbolnăvirilor este în creștere.
Local
Doi bărbați ar fi fost agresați, luni seara, în halta de mișcare din Secusigiu. Polițiștii au identificat trei tineri, dintre care doi au fost reținuți pentru 24 de ore.
Advertorial
Județul Bihor se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri noi de diabet zaharat: de la 1.949 în 2024 la 2.210 în 2025, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Bihor. În același timp, județul înregistrează cea mai ridicată prevalență din România a diabetului diagnosticat– aproximativ 14,8% – deși se numără printre județele cu un acces relativ bun la medici diabetologi. Județul Bihor se află, deci, într-o situație paradoxală: deși dispune de un număr mare de medici diabetologi, accesul la îngrijire rămâne dificil, mai ales pentru locuitorii din mediul rural.
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Șoimii Șimand nu are un început prea bun de sezon în seria a doua a ligii secunde la futsal.
Mapamond
Cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața marți în două accidente în lanț care au avut loc pe o autostradă din Bulgaria, a declarat pentru agenția de presă BTA guvernatorul regiunii Iambol, din sud-vestul țării.
Local
Conferință internațională dedicată transformărilor dreptului privat în era digitală.