ARAD. Preşedintele Catanzariti condiţionează banii de cucerirea a şase puncte în următoarele două etape.
Arad. Următoarea etapă, a IX-a, din cadrul ligii a II-a, seria vest, se va disputa la finalul acestei săptămâni. UTA va evolua, pe teren propriu, contra echipei Gaz Metan Severin, vineri, de la ora 18.00.
Alba Iulia. Preşedintele clubului UTA, Giovanni Catanzariti a fost supărat după meciul pierdut de echipa sa la Alba Iulia, cu Unirea şi – pentru prima dată – a vorbit de schimbarea obietivului.
Trupa antrenată de Gigi Cameniţă a câştigat în prelungiri meciul cu Independenţa Baia Mare, din Cupa României.
Alba Iulia. Imediat după meci, eroul Unirii s-a destăinuit.
Alba Iulia. Destul de euforic după victoria cu UTA, antrenorul celor de la Unirea, Stelian Gherman era felicitat de toată lumea după cele trei puncte câştigate în faţa arădenilor.
Alba Iulia. După meciul de la Alba Iulia, pierdut cu 1-0 de arădeni, antrenorul UTA-ei, Roland Nagy a spus: „Dacă jucam şi acum precum am făcut-o cu Timişoara nu cred că puteam rata victoria.
Alba Iulia. Arădeanul George Petcuţ, fost junior al UTA-ei, timp de şapte ani, a adus victoria Unirii Alba Iulia.
ALBA IULIA. La Alba Iulia vor fi prezenti cel putin 1000 de elevi, care au primit bilete gratuite pentru a viziona meciul cu „Batrana Doamna”.
Alba Iulia. Antrenorul albaiulienilor se teme de meciul cu „Bătrâna Doamnă” şi nu sunt doar vorbe în vânt.
UT Arad
Sunt mai puțini ca altădată! Doi dintre ei sunt rezerve la Mihalcea, iar unul e portar.
Local
Două cazuri de gripă au fost diagnosticate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde 93 de pacienți au ajuns în ultima săptămână cu afecțiuni respiratorii. Cei mai mulți dintre pacienții care au necesitat internare sunt copii. La nivelul județului, numărul îmbolnăvirilor este în creștere.
Local
Doi bărbați ar fi fost agresați, luni seara, în halta de mișcare din Secusigiu. Polițiștii au identificat trei tineri, dintre care doi au fost reținuți pentru 24 de ore.
Advertorial
Județul Bihor se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri noi de diabet zaharat: de la 1.949 în 2024 la 2.210 în 2025, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Bihor. În același timp, județul înregistrează cea mai ridicată prevalență din România a diabetului diagnosticat– aproximativ 14,8% – deși se numără printre județele cu un acces relativ bun la medici diabetologi. Județul Bihor se află, deci, într-o situație paradoxală: deși dispune de un număr mare de medici diabetologi, accesul la îngrijire rămâne dificil, mai ales pentru locuitorii din mediul rural.
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Șoimii Șimand nu are un început prea bun de sezon în seria a doua a ligii secunde la futsal.
Mapamond
Cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața marți în două accidente în lanț care au avut loc pe o autostradă din Bulgaria, a declarat pentru agenția de presă BTA guvernatorul regiunii Iambol, din sud-vestul țării.
Local
Conferință internațională dedicată transformărilor dreptului privat în era digitală.