FC Bihor - Dacia Mioveni 0-2, CSM Rm. Vâlcea - CSU Vasile Goldiş Arad 1-2, Minerul Lupeni - Voinţa Sibiu 0-1, FC Silvania - Arieşul Turda 1-0, Unirea Alba Iulia - Gaz Metan CFR Craiova 1-0, FC Argeş - Mureşul Deva 3-0, Poli Iaşi - ALRO Slatina 0-0, UTA - Petrolul Ploieşti 2-3.
ARAD. Roland Nagy a vorbit cu greu imediat după meciul de aseară. „Petrolul e o echipă care vrea şi poate, din toate punctele de vedere. Dar, de această dată, au intrat în avantaj din nimic, iar apoi i-am ajutat şi le-am făcut cadouri.
ARAD. UTA a păcătuit în apărare, iar fundaşul arădean a fost „oaia neagră” a meciului cu Petrolul.
ARAD. „Ne pare rău de abandonul celor din Dorobanţi. Oriunde se închide o uşă pentru sport este o veste tristă. Pe de altă parte, vreau să felicit conducerea AJF Arad pentru flexibilitate. Primirea echipei UTA II în Liga IV este o decizie în interesul fotbalului judeţean” - a susţinut Alexandru Meszar punctul de vedere al „Bătrânei Doamne”.
ARAD. Oficialii CSU Vasile Goldiş au declinat propunerea campioanei, CFR Cluj, de a disputa în Gruia meciul din 16-imile Cupei României.
ARAD. Valeriu Răchită crede că Petrolul trebuie să se teamă de cei doi jucători, consideraţi pioni importanţi.
ARAD. Chindriş, Miheţ şi Muţ lasă locul lui Polgar, Mihalcea şi Pocuca, la meciul de mâine, cu Petrolul. Miercuri seară, lotul echipei UTA a intrat în cantonament, la hotel „Marem”, pentru partida de mâine seară, împotriva celor de la Petrolul Ploieşti. Antrenorul Roland Nagy a făcut trei schimbări în lot, dar nici nu avea altă variantă.
ARAD. Naţionala de juniori Under 16 a României a încasat doua goluri, fără să înscrie nici unul, în partida de marţi după-amiază, contra reprezentativei similare a Serbiei, disputată pe stadionul UTA. Jocul revanşă a dublei amicale este programat joi, ora 10, pe terenul din Pecica, tot în organizarea AJF Arad.
ARAD. La antrenamentul de lun după-amiază, UTA şi-a mai verificat o dată potenţialul, de această dată chiar în faţa propriilor juniori. În trupa antrenată de Roland Nagy şi Dan Stupar, a apărut şi un jucător de culoare, pe nume Yves Mboussy. Acesta a evoluat pe postul de fundaş central, alături de Pocuca, iar un răspuns în privinţa vom primi doar zilele viitoare.
ARAD. „Bătrâna Doamnă” a cerut FRF să joace sâmbăta seară, la lumina reflectoarelor, dar acum jocul se televizează.