aradon.ro Web analytics


ARAD - Zi nebună la UTA. „Alb-roşiii” au remizat, scor 3-3, cu Pandurii Târgu Jiu (după ce au condus cu 3-0!).
ARAD - Simao i-a dedicat lui Nicolae Bara golul marcat, purtând - împreună cu alţi jucători - un mesaj pe maieu, ce i se adresa, şi pe care l-a arătat suporterilor.
ARAD - „La UTA conducerea trebuie să pună piciorul în prag. Unii fotbalişti nici nu şi-au murdărit echipamentul. Edson ori nu-i sănătos, ori n-are obraz.
ARAD - Valentin David, „secundul” echipei Pandurii, a participat la întâlnirea cu ziariştii în condiţiile în care antrenorului Eugen Neagoe i s-a făcut rău după meci.
Situaţia de la UTA s-a schimbat radical peste noapte. Zgândărit (şi) de un articol apărut în ziarul nostru de sâmbătă, fostul principal finanţator al „Bătrânei Doamne” a anunţat (re)venirea la Arad.
Arad - „Din respect, şi neplătit fiind, eu nu plec de la UTA până la finele turului. Ne omoară incertitudinea, e vorba despre ceea ce se va întâmpla, nu despre acel salariu.
ARAD - În Gruia, UTA mizează pe un lot subţire din punct de vedere numeric, alcătuit din numai 16 componenţi: Huţan, Mârne - Mihuţ, Chiţa, Bălan, Bumbac, Chiriţă, Vasiljevic, Hora, Hidişan, Djokovic, Drida, C. Todea, Frăsineanu, M. Ilie şi Stojanovic.
Arad - Disensiunile dintre Sandu Ion şi Nicolae Bara continuă, în timp ce UTA este în cădere liberă. Aşa cum puteţi observa în cele ce urmează, punctele de vedere ale finanţatorilor clubului se bat cap în cap.
La întrebarea propusă de Arad Online, la secţiunea UTA: „Credeţi că Marin Barbu este soluţia potrivită pentru banca tehnică a „Bătrânei Doamne” ? au răspuns 50 de suporteri ai echipei fanion a Aradului.

Arad - S-a stabilit programul televizărilor din etapele 15, 16 şi 17 ale Ligii I la fotbal. „Bătrâna Doamnă” va evolua după cum urmează:

Local

Integritatea provoacă demisii în lanț la CJA: șase consilieri au renunțat la mandate
Noua Lege a Integrității a dus la demisia a șase consilieri județeni PNL și la autosuspendarea unui al șaptelea.

ARADON Sport local

Foto. A fost Triatlonul Proactivi By Webasto, ediţia 9
Concursul poli-sportiv, cu probe de înot, ciclism şi alergare, ar putea deveni etapă de Campionat European.

Advertorial

Comunicat de presă
Din 1 septembrie începe o nouă campanie de colectare cu predare gratuită a deșeurilor voluminoase în municipiul Arad

Local

Piațeta de la CJA, scoasă de la vot
Proiectul de hotărâre referitor la aprobarea documentațiilor inițiale pentru viitoarea piațetă a fost scos de pe ordinea de zi.

Local

Fostul polițist arădean prins luând mită a fost lăsat acasă de Tribunalul Bihor
Tribunalul Bihor a admis contestația depusă de fostul polițist, prins în februarie luând mită și în iulie dându-se drept polițist, deși demisionase din IPJ. Bărbatul a scăpat de arestul preventiv, fiind plasat sub control judiciar.

ARADON Sport local

Daniel Jigău a câştigat Cupa României la haltere

România

Comisia Europeană: Vestul României, printre regiunile cele mai afectate de condițiile meteorologice extreme din ultimele luni
Căldura persistentă și lipsa precipitațiilor din ultimele două luni afectează culturile de vară și aprovizionarea cu furaje în Europa de Vest și Centrală, arată cel mai recent buletin MARS al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene.

Local

Trafic restricționat în zona Pieței Catedralei
Primăria Municipiului Arad a anunțat că miercuri, 26 august, în intervalul orar 19:00–23:00, se va institui restricționarea temporară a circulației rutiere pe str. Academia Teologică și str. Emanoil Gojdu.

Local

Interviu JA. Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad: Lucrările din Nord, în grafic
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA, anunță că lucrările pentru modernizarea drumurilor din nordul județului sunt în grafic.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.