Abu Dhabi. „Astfel de acorduri necesită timp. Sunt dificile. Când am negociat Acordurile Abraham (menite să normalizeze relația cu Israelul), ne-a luat trei ani și jumătate”, a recunoscut miercuri Jared Kushner, emisar al Casei Albe și ginerele președintelui american Donald Trump, într-o conferință de presă.
Cu toate acestea, mediatorii nu renunță la eforturile lor și se vor deplasa la Moscova pentru a purta consultări cu președintele rus, Vladimir Putin, în prima jumătate a zilei de joi, potrivit Kremlinului. Kushner speră să obțină acolo mai multe progrese, întrucât – a subliniat el – vede oportunități de a se ajunge la un acord de pace. În acest scop, el se va întâlni apoi la Dublin cu liderul ucrainean, Volodimir Zelenski.
Singura realizare concretă a discuțiilor de la Abu Dhabi a fost acordul preliminar privind un schimb masiv de prizonieri de război, al căror număr – despre care s-a speculat că ar putea depăși o mie de soldați de fiecare parte – va fi făcut public în curând, conform declarațiilor ambelor părți.
Securitate înaintea păcii
Rusia a obținut ce a dorit, la Abu Dhabi discuțiile concentrându-se nu atât pe încetarea luptelor, cât pe necesitatea unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, notează EFE. „Lumea are nevoie de un nou sistem de securitate”, întrucât cel actual, în vigoare încă de la Conferința de la Ialta din 1945, „funcționează foarte prost”, a declarat Vladimir Medinski, șeful delegației ruse, la încheierea celor două zile de discuții.
Războiul din Ucraina confirmă urgența angajării unor negocieri multilaterale, a afirmat Medinski, amintind că Moscova a transmis propuneri în acest sens către SUA și NATO la sfârșitul anului 2021, cu câteva luni înainte de începerea luptelor, dar acestea au fost respinse.
Consilierul lui Putin a subliniat că Moscova și Washingtonul au găsit „unele puncte de tangență” în această problemă. „Această discuție va continua, fără îndoială. Europa are nevoie de un sistem de securitate modern, reînnoit, echitabil, care să nu prejudicieze anumite țări”, a adăugat el.
„În ceea ce privește problemele teritoriale, fiecare centimetru din teritoriul nostru va fi recuperat de Rusia. Într-un fel sau altul”, a afirmat el, confirmând practic că Moscova nu intenționează să pună capăt ostilităților.
Kushner a precizat că „punerea în aplicare a măsurilor de securitate în perioada post-război nu va avea loc până când nu se va ajunge la un acord cu privire la teritorii și la toate celelalte chestiuni bilaterale”.
Zelenski insistă asupra încetării focului
De la distanță, Volodimir Zelenski a rămas neclintit și a insistat că primul lucru este să se oprească luptele și să se stabilească garanții de securitate pentru țara sa.
„Părțile și-au expus punctele de vedere cu privire la garanțiile de securitate, iar primul pas trebuie să fie încetarea războiului și oferirea de garanții de securitate pentru Ucraina”, a declarat președintele ucrainean, după ce a discutat telefonic, de la Copenhaga, cu negociatorii săi, în prezența șefei guvernului danez, Mette Frederiksen.
În acest sens, șeful echipei de negociatori și directorul Serviciului de Informații Externe al Ucrainei, Rustem Umerov, a afirmat că există în continuare diferențe substanțiale între părți. „Ne așteaptă o muncă foarte dificilă, dar există potențialul de a continua procesul de negociere”, a subliniat acesta.
Mult mai optimist s-a arătat David Arahamia, liderul majorității parlamentare din parlamentul ucrainean, o personalitate foarte apropiată de Zelenski și prezentă, de asemenea, la Abu Dhabi, care a afirmat: „Cred că avem un impuls bun pentru a găsi o soluție înainte de Anul Nou”.
Europa, parte a procesului sau simplu spectator?
Un alt aspect care separă cele două părți este participarea europeană la negocieri. Reprezentanți ai Uniunii Europene, ai NATO, precum și ai Franței, Germaniei, Italiei și Regatului Unit au purtat consultări cu reprezentanții Ucrainei și ai SUA la Abu Dhabi.
Mai exact, Kushner a anunțat că „unul dintre obiectivele întâlnirii de la Moscova va fi acela de a explora posibilitatea implicării europenilor, astfel încât discuțiile să se desfășoare într-un format multilateral”.
„Dacă Europa ar identifica o persoană care să vorbească în numele său, aceasta ar fi o realizare mai mare decât aceea de a-i convinge pe ruși să îi includă în negocieri”, a spus el, în linie cu Arahamia, care a subliniat că „Ucraina este parte a Europei, iar țările europene trebuie să stea la masa negocierilor alături de noi”.
Deocamdată, Moscova a refuzat, susținând că UE este parte în conflict, deși nu a închis complet ușa. „Când va exista o propunere concretă, atunci o vom analiza. Între timp, cred că ar face bine să învețe de la emisarii americani, având în vedere bunul lor simț și dorința de a realiza pacea”, a spus Medinski.
Medinski i-a acuzat pe europeni că nu au prezentat „nicio inițiativă sau propunere de pace. Nu înțelegem prea bine despre ce putem vorbi cu ei”, a spus el. În plus, acesta i-a calificat drept turiști și i-a îndemnat să revină la rațiune înainte de a se alătura negocierilor, conform EFE.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!