BISTRITA - Finanţatorul clubului UTA, Nicolae Bara, este tranşant. El vede un complot la adresa grupării noastre, făcând trimitere la maniera de arbitraj.
ARAD - UTA a irosit o bună oportunitate. Campionatul este însă lung, putând interveni destule fluctuaţii în ierarhie.
BISTRITA - După ce a marcat la Vaslui, Norbert Varga a îndeplinit iarăşi, cu succes, şi atribuţii ofensive, reluând în startul meciului puţin peste transversală.
BISTRITA - Debutanta Cristina Dorcioman a fost pe punctul de a vicia întâlnirea după o semnalizare greşită a asistentului Popa, când portarul Mârne a prins balonul în careu, la picioarele lui Tilincă, ultimul prăbuşindu-se fără să existe vreo infracţiune.
BISTRITA - Recompensat înainte de partidă cu premiul fair-play, de către Federaţie, antrenorul localnicilor, Ioan Ovidiu Sabău a fost sportiv şi în declaraţii:
BISTRITA - Tehnicianul FCM UTA,Marius Lăcătuş a operat câteva schimbări în comparaţie cu precedentul joc.
ARAD - Nemulţumit de actualul lot de jucători avut la dispoziţie, Lucian Tetileanu, antrenorul combinatei Ineu - UTA, anunţă sosirea unor întăriri în zilele următoare.
BISTRITA - Să rămână neînvinsă. Aceasta este sarcina echipei UTA în meciul de sambata (ora 18, în direct pe postul Telesport) cu Gloria.
ARAD - Ultimele mutări din lotul lui Lăcătuş sunt în contradicţie flagrantă cu ceea ce şi-a dorit Sandu Ion, unul dintre finanţatorii clubului UTA, promovarea tinerilor jucători în primul 11 al echipei fanion a Aradului.
Etapa a III-a a Ligii I la fotbal se dispută pe parcursul a trei zile, după programul:
Singurul candidat la concursul pentru ocuparea funcției de șef al Poliției Municipiului Arad a fost invalidat încă de la prima probă.
O pacientă de 70 de ani, diagnosticată cu litiază coledociană, a beneficiat de intervenția cu numărul 100 efectuată în sala de endoscopie intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Procedura a decurs fără complicații, iar femeia urmează să fie externată în zilele următoare.
Nicolas Grama, un băiețel care se confruntă cu probleme grave de sănătate încă de la naștere, are nevoie de sprijin pentru a putea continua terapiile de recuperare. Arădenii sunt invitați să participe la un eveniment caritabil, fondurile strânse urmând să fie folosite pentru achitarea tratamentelor.
Peste 20 de companii din Arad, Timișoara și Ungaria au participat miercuri, 11 noiembrie, la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipaţie la CFR Călători va fi diminuată temporar, pentru punerea în aplicare a noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027, care va intra în vigoare la data de 13 decembrie 2026, informează, joi, compania.
Centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice din județul Arad trebuie să se conformeze noilor condiții igienico-sanitare până la 13 ianuarie 2027. Direcția de Sănătate Publică Arad le reamintește furnizorilor publici și privați de servicii sociale și obligația de a solicita vizarea autorizației sanitare de funcționare o dată la cinci ani.
Toate cele trei echipe din C-7 au adversari abordabili în runda cu numărul 13.
Consiliul Județean a cofinanțat cu două milioane de lei modernizarea unei grădinițe din orașul Pecica.
Arădenii vor putea intra din nou în Cinematograful Studio, după aproximativ două decenii în care sala a rămas închisă publicului. Nu este vorba despre reluarea activității cinematografului, ci despre o deschidere temporară, prilejuită de o expoziție dedicată istoriei sale.