aradon.ro Web analytics




Scandalos! UTA, furată de arbitri pe Arena Națională

De Leo Sfara
Reactualizat la:

Scandalos! UTA, furată de arbitri pe Arena Națională

Reactualizat la:
Arădenii au pierdut cu FSCB din două penaltyuri obținute neregulamentar de gazde.
Scris de Leo Sfara - Arădenii au pierdut cu FSCB din două penaltyuri obținute neregulamentar de gazde.

BUCUREȘTI. UTA a început bine jocul de pe Arena Națională, iar în min. 10 a ratat o ocazie imensă, Passaglia șutând peste poartă, de la vreo 8 metri, după ce mingea a mai trecut pe la Roger, Ubbink și Dangubic. Șase minute mai târziu, Roger i-a furat o minge lui Miron, i-a pasat lui Ubbink, iar acesta a prelungit până la Dangubic, care a șutat puțin alături.

Și a venit minutul 20, când arbitrul Marian Barbu a executat-o pe UTA, dictând penalty la un duel între Oct. Popescu și Roger, primul căzând artistic în careu. Tănase a marcat de la punctul cu var și arădenii aveau o misiune și mai dificilă.

Cum până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, s-a intrat la cabine cu 1-0 pentru FCSB.

La patru minute de la reluare, Dangubic a pasat greșit, gazdele au declanșat contraatacul, la capătul acestuia fiind Cordea, care a fost aproape de 2-0, dar Iacob a parat miraculos. Imediat, același Iacob a mai parat și șutul lui Șut. Portarul arădean a mai avut o intervenție și în min. 58, când a respins mingea șutată de Oct. Popescu, de la vreo 20 de metri.

Meciul s-a liniștit, însă doar până în min. 72, când UTA e egalat. Arădenii au jucat repede o minge la centrul terenului, Ubbink i-a pasat lui Dangubic, acesta a șutat, Vlad a respins, dar până la Roger, care l-a driblat pe portarul FCSB-ului și a marcat: 1-1. Imediat, Ubbink putea face 1-2, dar Vlad a respins incredibil, mingea lovind apoi bara transversală. Și a venit min. 80, când Dumiter a scăpat o minge în afara terenului de joc, arbitri nu au văzut, jucătorul gazdelor a trimis mingea în careu, unde s-a lovit de mâna lui Medjimorec, arbitru. Barbu dictând iarăși penalty. Tănase nu a ratat de la 11 metri și era 2-1.

Așa s-a și terminat meciul, câștigat – în mod scandalos – de arbitri, nu de jucătorii FCSB-ului.

FCSB – UTA 2-1 (1-0)

Stadion Arena Națională, teren bun, timp friguros, fără spectatori. Au marcat: Tănase – min. 21 și 81, ambele din penalty, respectiv Roger – 72.

FCSB: Vlad – Crețu, Vinicius, Miron, Radunovic – Șut (O. Popescu), Olaru (Oaidă), Tănase – Cordea (V. Gheorghe), Keșeru (Dumiter), Oct. Popescu (Stoica).

UTA: Iacob – Baravykas, Benga, Medimorec, Shlyakhov – Vorobjovas (Batha), Passaglia (Hora) Roger, Ubbink, Miculescu – Dangubic (Antal). Au arbitrat: M. Barbu (Făgăraș) – la centru, M. Orbuleț (București) și G.Neacșu (Câmpulung Muscel). Obs. FRF: C. Gheorghe (Suceava); LPF: C. Cursaru (Ploiești)

29 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Eu says:

    Si daca UTA ar fi primit un penalty neregulamentar, ce ai face? Ai scrie un articol cu titlul “Scandalos! UTA a fost ajutata de arbitru sa castige”? Nu, nu ai fi scris un astfel de articol, pentru ca tu nu esti un observator obiectiv, ci unul subiectiv. Articolele scrise in mod subiectiv sunt de r a h a t.

  2. cartonasul rosu says:

    Președinte de consiliu județean, primar al orașului Arad,scoateți echipă din campionatul acesta infect al României și inscrieti-o în campionatul Ungariei unde se joacă cinstit ,arbitri nu fură ( pentru bani) și unde deplasările sunt mai scurte. Rușine conducătorilor fotbalului romanesc.

  3. Le are cu..... says:

    In tur s-a terminat 1-1 UTA-FCSB caci in min.90 micutul IACOB a luat gol pe sub mainil sale…..Acum s-a pierdut cu 2-1 datorita fagarasanului MARIAN BARBU care fara nerusinare a inventat 2 penaltyuri pentru ca e fan oier.Numarul ratangiilor la UTA s-a marit cu PASSAGLIA ce a jucat la retrogradarea iesenilor si DANGUBIK…pe langa vechii ratangiiADIO LOCUL 6 auzi Balinte si vezi ca Sepsii vin tare din spate si,putem pierde si locul 10…i Poate trebuia scoasa din teren UTA,dar erau pedepse mari utistilor.CONDUCEREA UTA-EI TREBUIE SA RECLAME LA UEFA PE ACEST ARBITRU SI RECUZAT SA MAI ARBITREZE PE UTA ! TOT TIMPUL ACSST FLUIRAS A FOST CONTRA UTA-EI !

    • Cosmin says:

      Buna dimineața! Sa fiu manager as decide sa acord prima de victorie la acest meci! Nu s-a dus locul 6 (minim), discutam de 3-4 pct. Iarna asta avem in continuare program foarte greu – BT (a) și deplasări la CSU și VOL. Apoi ar trebui sa urcam in clasament. Sigur, șansele s-au diminuat dar nu s-a încheiat nicio lupta, încă se poate!
      Sănătate!

  4. Aradean says:

    Nah, Balint si Falca e de vina ca astia sunt “impedecati”…
    Fotbalul se joaca pe goluri…
    Ooo, poate ca am ajuns vedete…. locale….

  5. Anonima says:

    Arbitri ar trebui penalizați(pe toti 3)din păcate scorul rămâne,.dar nu este normal sa se treacă cu vederea o asemenea greșeală de arbitraj.2 goluri din penalty 🤮arbitraj de tot căcatul .Oare Federatia Romana de fotbal nu i-a nici o măsura?,,sau cine ar trebui🤔(mă gândesc ca ei)Păcat ,așa ceva numa la noi se poate întâmpla .Rușine Arbitrilor🤮🤮🤮🤮

  6. Rusine FRF says:

    FRF doarme tot timpul, mai ales cand e vorba de echipele mici, care sunt clar nedorite in campionatul asta. Nu bagi VAR cand deja mai bine de jumate de Europa are, noi ca deobicei trebuie sa fim la coada vacii, dar daca bagi VAR cum mai isi cumpara FCSB si CFR arbitrii ca sa ia campionate? Pentru prestatii dinastea ar trebuii sa existe un comitet executiv care sa-i retrogradeze pe hotii astia, jumate de sezon in liga a 3-a, jumate in liga a 2-a si mai vedem dupa aia daca merita sa arbitreze in liga 1 din nou sau nu. Rusine FRF, rusine Romania, hotie pe fata la tot coltul, oriunde te-ai uita.

  7. Vircolacu says:

    Ce s-a-ntimplat aseară pe Arena Națională este cu mult, MULT dincolo de “scandalos”. Este grețos, grotesc, sinistru, monstruos, etc., etc…

  8. Molnar says:

    UTA a jucat la rupere.A rupt tot doar sa ajungă la poartă.Uta trebuie sancționată pentru meciul dur jucat.doar în Romania se critica arbitrajele.cum pierzi,dai vina pe arbitri.

  9. Peronescu says:

    Europarlamentari si parlamentari aradeni va rog ca utist batran sa luati atitudine,cu interpelari la cei ce conduc rusinosul fotbal romanesc,,Delegari CCA,Liga…….Ma uitam la declaratia data de antrenorul Petrea care radea si era tot cu zambetul pe buze…Daca nu e recuzat acest mascarici,stati ca vin si altii-antiuta daca nu luam pozitie fata de ciudati..Ratangii utisti voi ce ziceti ca v-ati batut joc de multe ocazii rarisime,mai ranjesti HORA..???

  10. Sas Viorel says:

    Rușine steaua, arbitrul ar trebuit suspendat pe viață, de acea nu avem națională. Se greșește doar în favoarea anumitor echipe vezi Cluj, Rapid Steaua.Ar trebui bucureștenii să-și facă un campionat al lor atunci toți vor fi în play off.

  11. oaia cadou de mos Nicolae says:

    Ne miram ca nu avem fotbal …cu var era simplu! dar asa nu mai pot fura si banii nu mai circula GREATA FCSB

  12. Le are cu..... says:

    Am vaut meciul Mioveni – Sepsi in care Bergodi a sters pe jos cu Pelici,desi fiul lui Draghiceasca s-a pus bine cu grasunul Iosif..caci unele puncte pleaca pe directii neprevazute de intrajutorare ! Citind GSP e un articol despre marele aranjor MIRCDEA STOENESCU ajuns la 78 ani,cre acum nu mai poarta lant din aur la gat de puteai lega vaca la iesle……Pe asta nu pot sa-l uit de la barajul ROCAR -UTA cum dirija fluierasii Corpo. I.Constantinescu si timisoreanu linior….Asta se lauda c-a fost jandarmul lui Dobrin???dar eu stiu pe f.fundas dreapta Popa de la Dinamo(e decedat alcoolicul)care dupa ce s-a lasat de fotbal cersea bauturi prin localurile bucurestene si intreba consumatorii daca au auzit de el in timp ce juca si la nationala ROU????Of cte amintiri am din viata de utist,dar oare Teodor Gherle pe unde mai este….????HAI UTA si elimina pe M.Barbu !

  13. Brav says:

    Acum câteva zile am văzut o postare cum ironiza galeria Timișoarei și pe secui cică pt ceva steaguri. Toți care au afișat acel banner sa ii pupe pe undeva pe miticii cinstiți Chiar mi s-a părut penibil sa preluam obiceiurile miticilor! Ei asa ne doresc, asa ne considera de rang doi! E clar ca ne-au furat pe fata, cu tupeu și ne vor mai fura.

  14. poseidon says:

    Oricum UTA nu este a Aradului,este afacerea de familie a lui Meszar,deci este treaba lui .Am mai spus-o,demult aștept să văd un arbitru asasinat pe un teren de fotbal.

  15. Faraon says:

    Pt “eu” și “molnar”, voi ați văzut alt meci, te întreb ce vroiai sa scrie în articol ca totul e frumos? Ca totul a fost în regula fiindcă echipa ta a câștigat fraudulos? În articol se scrie despre o hoție, o stare de fapt! Mai Molnare, îți place când câștiga echipa ta asa cu simulări și hoții? Te uiți la englezi cum joaca, confunzi simulările cu jocul bărbătesc!

    • Uta says:

      Arbitrii din România sunt subordonați Bucureștiului, de acolo își iau salariile, acolo sunt cei care ii promovează deci este evident ca echipele din provincie(fotbal, baschet, volei etc) vor fi în dezavantaj când joaca în capitala.
      Mega japca pentru cei care investesc bani și timp și bătaie de joc la adresa suporterilor.

  16. Gerula says:

    La Bucuresti se fura din toate pozitiile ,incepand de la guvern pana la boschetarul din Cismigiu,UTA nu putea trece pe acolo fara sa fie ” facuta” …,da o spun de ani si ani …retragerea din campionat si inscrierea in cel maghiar ,este un campionat corect ,e aproape ,se merge pe autostrazi….etc,etc..!!

  17. frast says:

    prea jegos asta ar merita vreo 6 luni de prnaie macar sa vada ce fain este

  18. Mugu says:

    Bataie de joc

  19. SAS VIOREL says:

    Cine esti tu marian barbu nu meriti sa fi scris cu litere mari, ti-ai batut joc de o echipa, un oras si de toti suporterii din tara ai Batranei Doamne. Ar trebui sa-ti ceri scuze , oacat ca esti din Ardeal esti un jeg de om care trebuia sa imparti dreptatea pe tren si nu in culise.

  20. ILIE-MAILAT says:

    PROPUNERE- CU IMAGINILE DE.LA ACEST MECI PUSE PE PANCARDE SUPORTERII ECHIPEI UTA SA-SE DEPLASEZE LA BUCUREȘTI si sa PROTESTEZE, in fata FEDERATIEI ROMANE DE FOTBAL , PINA LA SCHIMBAREA CONDUCERII FEDERATIEI SI A COMISIEI CENTRALE DE ARBITRAJ. ACESTE IMAGINI TREBUIE SA LE VADĂ O INTREGA EUROPA SI DE CE NU O ÎNTREAGA PLANETA. HAIDEȚI SA-NE LEGAM IN LANȚURI DE GARDUL FEDERATIEI ROMANE DE FOTBAL. ȘI SA NU CEDAM PINA NU SCHIMBAM TOATĂ CONDUCEREA FRF..SINT CONVINS CA TOATĂ ȚARA NE VA MULȚUMI. FOTBALUL ROMÂNESC VA AVEA DE CÎȘTIGAT DACĂ VOM FACE ACEST GEST.

  21. Vlad says:

    Problema românilor și a României în general e că la fotbal și la politică se pricep toți! Din cauza asta suntem unde suntem!…Atâta caz pentru un joc de fotbal! …dar că de 30 de ani suntem victimele propriilor alegeri nu vorbim nimic! Bravo români!

  22. ce vreți ? says:

    Federația Română de Fotbal – vorba unui cioban escroc de pe malul Dâmboviței- este jucăria pușcăriașilor din Ghencea

  23. Fals scandalos !! says:

    Total fals scandalos !! Va asteptati la o alta maniera de arbitraj in Bucuresti ?Sunteti naivi,credeti ca banii oierului nu circula ?? Sunt de parerea celui ce propune inscrierea in campionatul unguresc.

  24. Mapamond

    Marea Britanie se teme de război: o invazie a Rusiei în Ucraina ar fi un dezastru pentru lume
    Premierul britanic Boris Johnson a atenţionat joi Rusia că orice fel de incursiune în Ucraina ar fi un dezastru pentru lume şi a repetat că Londra susţine cu hotărâre suveranitatea şi integritatea Ucrainei.

    Local

    Bărbatul care nu a oprit la semnalele polițiștilor, intrând în coliziune cu un tren a fost arestat. Avea o alcoolemie de 2,31 g/l alcool pur în sânge
    Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad anunță că bărbatul de 34 de ani care nu a oprit la semnalele polițiștilor în urmă cu trei zile, la Vinga, a fost reținut, iar ulterior a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea de arestare preventivă. În urma analizelor s-a stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 2,31 g/l alcool pur în sânge, în momentul producerii incidentului. 4

    ARADON Sport local

    Andreea Popescu se pregătește cu o nouă antrenoare
    Talentata înotătoare de la CSM Arad se recuperează, cu gândul la Campionatul Național din martie. 1

    Local

    Opt persoane din 21, prezentate la arestare
    Opt persoane au fost prezentate la arestare în urma perchezițiilor de miercuri dimineața, judecătorul de drepturi și libertăți admițând cererea de arestare preventivă în cazul a patru dintre ele.

    România

    Revoltător: angajaţii parlamentarilor, salarii de lux!
    Salariile angajaților la cabinetele aleșilor din România cresc cu sume de la 250 de lei până la 760 de lei. Măsura a fost luată deja de conducerea Parlamentului. 6

    Local

    Ministrul Apărării Naționale, la Arad
    Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, va efectua vineri, 21 ianuarie, vizite de informare în garnizoanele Arad și Timişoara. 3

    Local

    Spațiu Privat Virtual devine obligatoriu!
    Începând cu 1 martie, pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, înrolarea în SPV devine obligatorie.

    Local

    Realitatea de la frontiera Nădlac II
    ARAD. S-a stat aproape două ore în coadă la ieșirea din țară la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, joi, chiar și când aplicația care ar trebui să-ți spună, în timp real, timpul mediu de așteptarea din vămile țării indica o ședere de 30 de minute aici. 2

    România

    Ce spun Arafat și Gheorghiță despre o eventuală relaxare a restricțiilor în România
    Putem discuta despre ridicarea restricţiilor în România, dar nu în acest moment, declară şeful DSU, Raed Arafat. „Riscul ar fi mult prea mare şi nu cred că cineva îşi asumă un astfel de impact”, îl completează Valeriu Gheorghiţă. 14

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.