Ca de fiecare dată în ultimii ani, nici acum UTA nu se aruncă pe piața transferurilor prea devreme. Momentan, nu a plecat nimeni, dar nici nu a sosit cineva. E greu de presupus că vor fi mutări importante, atâta timp cât echipa e în obiectiv, iar posturile sunt acoperite, existând dublaj pe aproape orice post. Mai mult decât atât, Alexandru Meszar (foto) a anunțat, în urmă cu ceva vreme, că nu va forța promovarea aducându-se jucători pe bani mulți.
“Nu ne grăbim cu transferurile. Mai e destulă vreme până începe perioada de mercato. Oricum, nu ne aruncăm să aducem jucători doar de dragul transferurilor. Avem în curte foarte mulți jucători, tineri care promit, așa că dacă aducem ceva, va fi spectaculos. Am auzit și eu de jucători de la Caransebeș, de exemplu, însă de să facem noi cu ei, mai ales că nu au nicio performanță la activ? Am auzit și de Issa, însă vă spun că nu avem în vedere așa ceva” – spune omul numărul 1 de la UTA, Alexandru Meszar.
Un subiect aparte este și Ousmane Gueye, însă dacă Șoimii Pâncota a renunțat la el, la mijlocul contractului, va trebui să-i caute echipă pentru a nu-i plăti, în continuare, salariul. UTA nu are în vedere să-l readucă la echipă mai devreme de când îi expiră împrumutul, adică la vară.
UTA nu se grăbește cu transferurile!
UTA nu se grăbește cu transferurile!
Alexandru Meszar susține că - dacă va face - transferurile vor fi spectaculoase. "Jucători avem, aducem, eventual, fotbaliști".
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!