Rogla. UTA nu a avut niciun fel de problemă, în această seară, când a disputat ultima partidă de verificare, contra echipei de liga a III-a din Slovenia, NK Dravinja.
Elevii lui Laszlo Balint s-au impus categoric, cu 7-0, deși pe teren a fost garnitura secundă. Scorul l-a deschis Buhăcianu, repede, după doar trei minute de joc, după o pasă lungă a lui Șeroni. Până la pauză, UTA a făcut spectacol și a mai marcat de patru ori! Buhăcianu a mai înscris de două ori, în min. 22 și 44, completat de Khalaila, care a marcat în min. 35 și 42.
După odihnă, UTA s-a întrecut în ocazii, dar a și fructificat două dintre ele. Prima dată, în min. 64, când Oroian a făcut 6-0, rezultatul final, 7-0, fiind stabilit de C. Rus, în min. 72.
Arădenii au jucat cu om în minut, din minutul 65, când Ivan s-a accidentat, iar antrenorul Laszlo Balint a preferat să nu mai introducă pe nimeni în locul său.
UTA: Bolboașă – Ivan, Șeroni, Salka, Deta – Vulturar, Pușcaș – Isac, Khalaila, Oroian – Buhăcianu. Au mai jucat: Opric, Ursu și C. Rus.
Delegația arădeană vine acasă de la Rogla mâine, după micul dejun.
UTA s-a răzbunat pe NK Dravinja!
UTA s-a răzbunat pe NK Dravinja!
În ultimul meci amical din cantonamentul sloven, arădenii au câștigat cu 7-0 în fața unei echipe de liga a III-a.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad și a unor oameni de bine, Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost adusă și în acest an la Arad.
1
Mapamond
Două distrugătoare americane au început sâmbătă o operațiune de „stabilire a condițiilor” pentru îndepărtarea minelor amplasate de Iran în apele Strâmtorii Ormuz, a anunțat Comandamentul militar al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), transmit agențiile Reuters și EFE.
UT Arad
ARAD. Deși a fost suspendat, Adrian Mihalcea a avut dreptul, după meciul cu FC Botoșani, câștigat cu 3-1, să apară la flash-interviul de la final.
Mapamond
Noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, se recuperează în continuare după rănile grave la față și la picioare suferite în atacul aerian care i-a ucis tatăl în prima zi a războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează sâmbătă agenția Reuters, citând trei persoane neprecizate despre care afirmă că ar face parte din cercul apropiat al noului ayatollah.
2
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că Statele Unite au început „procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz” și a atacat verbal din nou țările care i-au respins solicitarea de a efectua singure o operațiune militară împotriva Iranului pentru deblocarea acestui coridor esențial pentru exportul petrolului și gazului din Golful Persic, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Tunurile au tăcut sâmbătă pentru prima dată în ultimul an în războiul dintre Rusia şi Ucraina, odată cu un armistiţiu de Paşte, care nu are însă şanse de a fi prelungit, relatează agenţia EFE.
Mapamond
Statele Unite, Iranul și Pakistanul au început sâmbătă la Islamabad discuții trilaterale menite să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat Casa Albă, transmite AFP.
România
Rezultatele extragerilor duble din data de 11-04-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!