Vatmanii au strigat în stradă

După 21 de ani, vatmanii arădeni au decis să protesteze pentru drepturile lor, fără să afecteze călătorii, deși erau conștienți că o grevă generală, care ar fi paralizat transportul comun din municipiu, ar fi fost mult mai de efect în ceea ce priveşte îndeplinirea revendicărilor lor. Singura grevă a vatmanilor din Arad, de după Revoluția din 1989, a avut loc în anul 1995 și de atunci totul parcă a încremenit în timp. Acum însă…

Cei peste 40 de vatmani, dar și câțiva angajați din alte sectoare ale CTP Arad, înarmați cu pancarte, fluiere și portavoci, s-au adunat joi, 2 iunie, după ora 11.00, în fața depoului UTA. Cel de-al doilea protest, de la ora 15.30, susținut de colegii din schimbul 1, care nu au reușit să ajungă de dimineață, a reunit peste 35 de angajați, între care și șoferi și de la sectorul întreținere. Per total peste 70 de protestatari din cei 500 de angajați ai CTP. Liderii celor două sindicate, Chifa Ioan și Ban Mihai, care ar fi trebuit să fie alături de protestatari, au lipsit desigur. Dar nu-i de mirare: nu par să aibă vreo treabă cu protestatarii.

Au ieșit din sindicate

Vatmanii spun că aceștia îndeplinesc doar cerințele conducerii, nicidecum problemele angajaților, așa cum ar fi normal. De menționat este faptul că mare majoritate din protestatari au ieșit din cele două sindicate pe motiv că nu au fost consultați înainte de negocieri și practic nemulțumirile lor nu au fost niciodată luate în seamă.

Protestatarii vatmani nu mai știu la cine să meargă și ce să facă, deși sunt dispuși să se așeze la masa negocierilor. Conducerea a negociat deja cu cei doi lideri de sindicat. Municipalitatea s-a spălat pe mâini, indicând ca soluție rezolvarea problemelor în interiorul companiei. Până la rezolvare, cei peste 70 de angajați protestatari şi-au spus oful.

Plătiți ca niște cerșetori

Principala supărare a vatmanilor sunt banii pe care îi câştigă fără ore suplimentare şi lipsa de respect faţă de munca lor. „Și-au făcut sindicatul lor, cu șef de depou, șef de ture, practic, toți cei din conducerea sindicală sunt șefi. Nu ne reprezintă nicidecum, din acest punct de vedere suntem orfani, în schimb muncim suficient (și vatmanii și cei de la întreținere) și avem responsabilitate foarte mare. Suntem plătiți ca niște cerșetori. Mulți colegi stau ascunși de frică să nu fie dați afară, au bănci de plătit, copiii, greutăți. De un an de zile nu mi-am luat o pereche de pantaloni, am o fată de 17 ani pe care trebuie să o întrețin”, declară supărat unul dintre protestatari.

„Ca să ajung la acel salariu mediu de 1.500 lei pe lună, trebuie să fac 40 – 50 de ore suplimentare pe lună. Eu lipsesc de lângă copiii mei de acasă, din sânul familiei, practic îmi neglijez familia. Mă trezesc la 3 dimineața și lucrez nouă, zece ore pe zi. După o tură de zece ore sunt extenuată, nu mai am același randament psihic și aceiași răbdare. Am un băiețel de 11 ani și o fetiță de 13 ani, de care nu mă pot ocupa cum trebuie și nici măcar bani nu am să le ofer condiții minime și decente de trai. Din păcate, trebuie să mai lucrez și în altă parte din cauza lipsei banilor și astfel lipsesc foarte mult de acasă, în timp ce ei au nevoie foarte mare de mine”, se destăinuie un vatman, mămică a doi copii.

„M-am săturat să cer bani împrumut pentru că nu mă descurc cu salariul. Avem colegi care lucrează 13 – 14 zile fără să își ia liber doar ca să aibă salariu mai mare. Practic, fără orele suplimentare am lua sub 1.250 lei pe lună. Noi nu avem sărbători, lucrăm tot timpul, vrem să fim respectați și să fim plătiți decent pentru munca grea pe care o prestăm”, ne spune un alt vatman supărat.

Ce va urma?

Cât timp vor mai protesta vatmanii? Va creşte numărul acestora? Va scădea? Vor fi negocieri? Se vor găsi soluţii şi pentru cei supăraţi? Cine va interveni? Cine va pune piciorul în prag? Sunt întrebări la care încă nu le ştim răspunsul. Dar vom reveni pe subiect, cu siguranţă.