Oamenii legii au prins 30 de perosoane urmărite internațional și 153 urmărite național. Reprezentanții IPJ Arad spun că polițiștii au depistat cu 49 mai multe persoane urmărite în acest an decât în aceeași perioadă a anului trecut. În aceeaşi perioadă au fost puse în aplicare 16 mandate europene de arestare, după identificare şi reţinere, persoanele urmărite fiind conduse la Curtea de Apel Timişoara în vederea emiterii ordonanţei de reţinere, iar ulterior a mandatului de arestare , au precizat reprezentanții IPJ Arad.
Au prins 200 de persoane urmarite
ARAD. Aproximativ 200 de persoane urmărite naţional şi internaţional au fost depistate şi reţinute de poliţiştii arădeni în primele 11 luni ale acestui an.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Extrema va bifa al treilea său sezon la echipa de pe Mureș și va încerca să prindă mai multe meciuri în teren, după ce în precedentele două sezoane a avut probleme cu accidentările.
Mapamond
Toate statele membre ale Uniunii Europene au fost de acord cu deschiderea primului cluster de negocieri de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, a anunțat vineri seară președintele Consiliului European, Antonio Costa, transmite Reuters.
România
Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz.
UT Arad
Călin Bibarț a confirmat întâlnirea avută în această săptămână cu omul de afaceri israelian Aviv Eissat, tatăl jucătorului Lisav Naif Eissat.
1
Local
O investiție de peste 200 de milioane de lei va fi demarată în următoarele săptămâni, urmând ca la final noul CET Hidrocarburi să fie legat de punctele termice prin magistrale noi.
2
România
Rata de ocupare a forţei de muncă în România este o catastrofă, iar presiunea va creşte după ce generaţia decreţeilor se va pensiona în perioada 2032 - 2034, consideră ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, care asigură şi interimatul la Ministerul Muncii.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!