Consilierii judeţeni nu au putut să vadă documentaţia anexată unui proiect de hotărâre pentru rectificarea bugetului judeţului. Motivul? Vicepreşedintele Romulus Guţu a… cam uitat să mai treacă pe la serviciu şi să semneze actele respective. „Eu am fost plecat în două delegaţii în interesul judeţului, iar la conducerea instituţiei a rămas vicepreşedintele Guţu, celălalt vicepreşedinte, Adrian Ţolea, fiind în concediu. Se pare că Guţu nu a semnat documentele necesare, aşa că actele nu au putut fi prezentate în comisii”, a specificat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Ca atare, votul aleşilor a fost dat „orbeşte”, fără a fi consultate documentele care se referă la rectificarea bugetului. Acest lucru nu a fost, însă, un impediment pentru ca hotărârea să fie aprobată în unanimitate. Contactat pe marginea acestei probleme, Guţu a spus că „am semnat actele chiar la timp. Probabil că e o şicană politică”.
Deşi absent, Guţu a dat peste cap şedinţa CJA
ARAD. Situaţie incredibilă la Consiliul Judeţean Arad. Romulus Guţu, vicepreşedintele instituţiei, unul dintre angajaţii cu „muncă nenormată” a dat peste cap şedinţa de vineri, 30 aprilie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Local
Două persoane cu atac de panică au fost asistate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
7
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
5
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!