”Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.
Atrium Mall, împreună cu Hiper-Farmacia Dr. Max, vă invită să participați la Workshop-ul „Hrană Sănătoasă și Sport”, a cărui tematică principală va fi - Stare de bine: Nutriție și Sport pentru copii sănătoși. Workshop-ul va fi susținut de Anca Bozga, Specialist în Nutriție și Dietetică, boli metabolice.
Una dintre lecțiile acestui război este aceea că ar fi trebuit să îi ascultăm pe cei care îl cunosc pe Putin. Sunt cuvintele președintelui Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, din discursul privind starea Uniunii Europene, susținut în plenul Parlamentului European, reunit zilele trecute la Strasbourg.
Un apartament ce de abia a fost zugrăvit creează o senzație plăcută și are un miros curat. Zugrăvirea apartamentului este un proces complex, poate mult mai complex decât v-ați aștepta. Complexitatea este dată de faptul că sunt implicate mai multe unelte, materiale și operațiuni care, dacă nu există sau sunt făcute prost, pot duce la rezultate dezastroase. Dacă vreți să vă zugrăviți apartamentul, rândurile următoare vi se adresează.
Local
ŞIRIA. Weekend-ul trecut, copiii din cadrul Clubului „Micii măderătani” s-au bucurat de doua zile frumoase petrecute la Casa Schneider din Șiria.
ARADON Sport local
MOGOŞOAIA. După ce Andreea Şuşcă, Ovidiu Haţegan, Mircea Ardelean şi Cristian Căşuţ au trecut cu brio peste testele susţinute cu loturile de arbitrii din primele două eşaloane ale fotbalului românesc, la rând au venit „cavalerii fluierului” din Liga 3 şi cei care aspiră la acest statut.
Local
Betonul podului reabilitat din Șicula se sfarmă, scările „pleacă la plimbare”, iar Consiliul Județean acuză un... scandal politic.
UT Arad
După plecarea lui Costache, ex-rapidistul Gojkovic s-a accidentat și nu va mai evolua pentru UTA.
3
Local
Încă din luna mai a anului trecut, judecătorii Curții Supreme amână sentința în dosarul concursurilor măsluite din Ministerul Agriculturii.