ADVERTORIAL. PNL va folosi toate mijloacele aflate la dispoziția sa pentru ca aderarea României la Spațiul Schengen să se realizeze și cu frontierele terestre. Recent, PNL a reușit să includă în Manifestul Congresului PPE de la București un angajament explicit ca aderarea completă a României la Spațiul Schengen să se realizeze cât mai rapid. Acest efort va continua și pe alte direcții. Până la aderarea completă la Spațiul Schengen, românii vor beneficia de aderarea cu frontierele aeriene și maritime. Asta înseamnă că toți cetățenii români care călătoresc în și dinspre statele din spațiul Schengen folosind aeroporturile sau porturile României nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Cei care pleacă sau intră dintr-un alt stat membru Schengen nu se vor mai opri la tonetele de control ale Poliției de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, ci vor merge direct către porțile de îmbarcare. Pentru a beneficia de această facilitate, pasagerii nu vor avea nicio obligație suplimentară. Călătoria cu copiii va fi și ea mai ușoară, deoarece aceștia nu vor trebui să treacă de verificarea documentelor la ghișeu, realizată în prezent. Totuși, părinții vor trebui să aibă în continuare la ei documentele necesare pentru ieșirea din țară a minorilor, pentru cazurile de verificări inopinate din partea Poliției de Frontieră.
Primul pas spre integrarea în spațiul Schengen: frontierele aeriene și marine!
Primul pas spre integrarea în spațiul Schengen: frontierele aeriene și marine!
Începând cu 31 martie, România va fi admisă în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Este un succes de etapă la care PNL a contribuit în mod direct și care aduce țara noastră mai aproape de Europa. Aderarea la Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime a fost posibilă datorită unui efort comun din partea președintelui Klaus Iohannis, a Guvernului Ciucă și ulterior a Guvernului actual, în special prin implicarea activă a miniștrilor liberali de Interne și de Externe.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler.
UT Arad
Gazdele nu au câștigat de opt etape, în care au obținut doar trei remize. Scoate UTA ceva din acest meci?
Local
Căldura în sistemul centralizat al municipiului va fi pornită marți, 27 octombrie, dar luni Aradul nu va avea apă caldă.
România
România trece la ora de iarnă începând din data de 25 octombrie 2026, când ora 04:00 devine ora 03:00, iar schimbarea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, a anunțat luni CFR Călători, printr-un comunicat.
1
Mapamond
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcționează din nou la viteze de peste 160 km/h, după ce vineri președintele Volodimir Zelenski își exprimase regretul că restricțiile erau încă în vigoare în pofida declarațiilor Casei Albe, informează EFE.
Local
Companiile arădene au fost premiate pentru rezultate financiare obținute în anul 2025 în cadrul Topului Firmelor organizat de către Camera de Comerț Arad.
UT Arad
Câteva cifre interesante ale duelului din această seară, de la Mioveni. Repetă Marius Coman ultima ispravă?
Mapamond
Poliția germană a anunțat sâmbătă că a reținut un suspect în urma unui incendiu la reședința Kehlsteinhaus din Bavaria a lui Adolf Hitler, cunoscută sub numele de „Cuibul Vulturului”, transmite AFP.
1
Mapamond
EANA, WAN-IFRA și asociațiile editorilor germani avertizează că noile condiții comerciale ale Meta, revizuite la 16 octombrie, ar putea permite colectarea automată a conținutului de pe site-urile publicațiilor, inclusiv a materialelor care nu sunt distribuite pe platformele companiei, cu posibile consecințe pentru întregul ecosistem media. Organizațiile cer respectarea drepturilor de autor prin garanții contractuale și un cadru în care utilizarea conținutului jurnalistic să se facă pe baza acordului publicațiilor și cu remunerarea acestora, fără ca instituțiile media să fie obligate să aleagă între protejarea propriului conținut și accesul la public.
Citiți principiile noastre de moderare aici!