Al doilea început

Adevărul era, şi atunci, copleşit de publicitate. Apăream în opt pagini, din care cinci erau publicitare; mai puneţi la socoteală pagina I şi cu ce mai rămâneam? Cu două pagini, pagina a doua şi a treia, pe care le umpleam „cu furca”, pe criteriul actualităţii, nicidecum al calităţii. În plus, tipografii ne ţineau la mâna lor, ne şantajau, erau neglijenţi, ziarul întârzia la chioşcuri. „Ce facem?” – ne-am întrebat inevitabil. „Avem nevoie de o nouă tipografie” am conchis toţi.

Visul era frumos. O nouă tipografie! Şi nu pe plumb! Nu prea ştiam noi ce este un tipar off-set, dar ştiam că tiparul pe bază de plumb topit era o rană nevindecată a presei româneşti, că nu acesta e viitorul. Unii dintre noi, mai naivi, credeau că occidentalii ne vor dărui o tipografie off-set, aşa, de dragul lor pentru o Românie care a întors pagina istoriei. Ne-am dezmeticit repede. Am înţeles că în capitalism una este simpatia, alta e afacerea.

Aşa că am început să căutăm. Întâi, ne-am întrebat de ce avem nevoie. Am notat conştiincios nume de maşini despre care nu mai auzisem. Apoi, le-am văzut la Timişoara, unde Iosif Constantin Drăgan adusese singura rotativă off-set care se găsea în România. Am „minţit” că vrem doar s-o vedem şi am reţinut ce utilaje aveau.

De acum, rămânea doar o problemă de rezolvat, una mare: cu ce bani facem tipografia? Ne-am interesat la bănci, dar dobânzile erau uriaşe, peste 100%! Riscul era prea mare, deşi ziarul era profitabil. Până la urmă am găsit soluţii prin noi înşine şi în asociere cu o firmă arădeană, iar prin februarie 1993 ne-au sosit utilajele – rotativa din Zürich, restul aveam să le cumpărăm din Viena.

Într-o dimineaţă de iulie, în ’93, arădenii aveau parte de o mare surpriză: Adevărul apărea în 16 pagini, tipărite în off-set, structurat pe probleme sociale, economice, politică, sport, cu pagini locale, naţionale şi internaţionale. Era al doilea ziar din ţară care lăsa plumbul şi zincul istoriei, şi tipărea pe lastre, plăci de aluminiu, iar paginile ieşeau pe film, prelucrate de misteriosul „linotronic”.

A fost un boom! Cititorii au preţuit această realizare a colectivului. Privind în urmă, putem spune că atunci a fost a doua naştere a Adevărului. Numărul angajaţilor s-a dublat şi, astfel, s-a lansat şi o nouă generaţie de ziarişti, cea a lui Doru Sinaci, Simion Todoca, Eugenia Bărdaş, Dana Lasc, Valer Mărginean, Ştefan Matyaş şi atâţia alţii.

Tristan Mihuţa