Stadionul UTA – o rană nevindecată în sufletele suporterilor prin a căror vene curge sânge roş-alb. O bijuterie a Aradului zămislită de Baronul Francisc Neuman intrată în al 6-lea an de reconstrucţie. Un reper al istoriei oraşului tratat cu … eşecuri şi scuze. Pus, în mod josnic, pe galantarul jocurilor politice în scop electoral. Sedus şi abandonat, deopotrivă!

Intrat la apă din punct de vedere al locurilor pe scaune, „îmbrăcat” într-un acoperiş chicios, care nu are nici o legătură cu proiectul iniţial, „inaugurat” în zeflemea de suporteri, „pasat” ca responsabilitate între Primărie şi diferite ministere, stadionul UTA rămâne marea durere a microbiştilor din Arad.

„Stadionul va fi gata la vară, am vorbit cu Gheorghe Falcă, primarul Aradului, el este primul care doreşte ca din toamnă să jucăm pe noul stadion” – spunea, zilele trecute, Ionuţ Popa. Declaraţie pe care am auzit-o şi anul trecut pe vremea asta, încât trebuie să fim naivi să o luăm de bună. Că vine primăvara şi iar apar acuzele şi scuzele. De tot felul. Care ne vor aminti de vorbele lui George Washington: „Nouăzeci şi nouă la sută din eşecuri se datorează oamenilor care au obiceiul de a se scuza”.

Spectacolul de operă al poporului, acest joc despre sentimente şi inteligenţă, fotbalul rămâne sportul rege. Şi strânge în jurul său, aici şi aproape oriunde, o masă importantă. Pe care nu o poţi prosti la (ne)sfârşit. Că vine vremea scadenţei. Când vorbele legendarului fotbalist Johan Cruyff vor „dribla” printre urne, ştampile şi buletine de vot : „Dacă nu poţi învinge, asigură-te că nu vei pierde”!

Un reper al istoriei sedus şi abandonat, deopotrivă