Toţi ştim că Anul Nou este un prag convenţional, că nu este un moment de răscruce, nici în ordinea cosmică, nici în cea pământeană. E un moment oarecare în nesfârşitul şir al continuităţii. E bine însă, e tonic să ne hrănim cu iluzia şi cu speranţa că schimbăm pagina, că vom „scrie” lucruri mai bune în cartea vieţii personale, odată ce începem un nou an, un nou ciclu al contabilităţii care ne măsoară timpul şi ne ţine la curent cu vârsta noastră.
De fiecare dată, din primele zile ale anului în care abia am intrat, constatăm că nimic nu e nou sub soare. Că viaţa continuă aşa cum era la pragul dintre ani. Că politicienii noştri sunt aceiaşi. Demagogi, hrăpăreţi, lipsiţi de sentimentul responsabilităţii. Pentru ei, votul cetăţeanului nu este un act de responsabilizare, ci doar o deschidere de uşi spre căpătuială. Vorbesc de politicieni pentru că, dacă românii speră că acest an va fi mai bun, de ei ar depinde, în primul rând.
Aşadar, ne vor oferi politicienii români un an mai bun? Vor fi ei preocupaţi, în sfârşit, la modul serios, de crearea condiţiilor pentru o viaţă mai bună pentru popor? – că tot le place cum sună această asociere de consoane şi vocale: p-o-p-o-r! Ar fi o iluzie să credem că vom avea parte de o altă atitudine a politicianului român faţă de popor. La urma urmei, politicienii sunt aceiaşi şi sunt aşa cum i-am ştiut.
Anul Nou n-a făcut din ei alţi oameni, nu i-a transformat din răi în buni, din iresponsabili în responsabili, din demagogi în inşi pe al căror cuvânt şi pe a căror onoare să poţi conta. Dimpotrivă, cum 2008 va fi un an electoral, politicienii vor face rost de o recuzită nouă, vor fi lupi flămânzi care vor îmbrăca blană de miel, îşi vor „pili” dinţii ca să-şi îndulcească glasul, ne vor îmbrobodi cu cuvinte găunoase, cu promisiuni în care ei înşişi nu cred, dar în care se vor găsi destui alegători naivi ca să creadă.
Ne vor promite creşterea nivelului de trai, o revoluţie în sistemul sanitar, o grijă sporită pentru sănătatea „poporului”, pentru educaţia tinerei generaţii, o reaşezare în matca firească a Justiţiei, o altă stare în agricultură şi o altă viaţă pentru jumătatea populaţiei ţării care trăieşte în mediu rural. Şi câte şi mai câte! Îi mai credem? N-ar trebui. Sunt 18 ani în care ar fi trebuit să devenim prudenţi. Să fi învăţat să ne ferim de mincinoşi, de demagogi, de şarlatani, de non-valori. Ar fi cazul să fi învăţat că fiecare dintre noi trebuie să creadă în el însuşi. Şi că de la el trebuie să aştepte schimbarea în bine. Apoi, că la noi, fiecare în parte, este puterea, conferită de vot, de-a schimba ceva, cât de cât, în bine. Ar trebui să fim conştienţi de toate acestea, dar nu ne facem mari iluzii.
Nici noi nu suntem alţii, nici altfel decât am fost la despărţirea de 2007. E nevoie de multe decenii ca românii să priceapă (şi să acţioneze în consecinţă) că viaţa este aşa cum ne-o facem, cum ne trudim să ne-o facem. Dar haideţi să fim optimişti că doar ne aflăm la început de an, la începutul unui nou ciclu. Nu există drog mai puternic decât optimismul.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!