„Eşti nebun”, „Psihiatrie scrie pe tine”, „Nu te înţeleg, alergi ca prostul”, sunt câteva din replicile primite în aceste zile. Îmbrăţişez proverbul: „De toţi să-ţi pese şi de nimeni prea”, astfel încât nu mă ating aceste vorbe. Sunt autoritate în lumea mea şi nu dau socoteală nimănui. Mă bucur că am fost angrenat într-o astfel de provocare a trupului şi, mai ales, a minţii, alături de nişte oameni minunaţi, pentru care fair-play-ul primează. O „familie” care câştigă tot mai mulţi adepţi, mânaţi (şi) de dictonul latin: „mens sana in corpore sano”. Ultra-sportivi pentru care sintagma: „Poţi arunca prosopul sau îl poţi folosi pentru a-ţi şterge transpiraţia de pe faţă” nu e doar un citat motivaţional. E o lecţie de viaţă. Vocea din interiorul acestor „frumoşi nebuni” le spune că niciodată să nu te opreşti, totul se rezolvă prin muncă şi autodepăşire. Exemplu de vitalitate, ambiţie şi mentalitate sănătoasă, pentru aceşti „Supermani” voinţa e precum un muşchi. Cu cât o antrenezi mai des, cu atât e mai puternică.
ARADON Albe şi negre. Îşi trăiesc visul!
ARADON Albe şi negre. Îşi trăiesc visul!
Am alergat 12 ore. Aproape 80 kilometri. Nici nu contează, dacă e mult sau puţin, mi-am trăit visul. A fost o experienţă unică, într-o lume pe care unii nu o înţeleg. Şi nici nu au cum să o desluşească până ce nu vor ieşi din zona de confort. Şi vor găsi puterea de a-şi urma visul. Oricare ar fi acela.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Duminică, 8 noiembrie 2026, sunt celebrați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, considerați conducători ai cetei îngerilor.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
4
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
3
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!