Vorbea de Bucureşti, dar vedeam cu fiecare cuvânt citit cum se conturează minunatul meu Arad de baștină, sau, cum spunea cineva tare drag mie, Aradul meu de mlaștină. Nu am scris niciodată despre politică și nici nu am de gând să o fac prea des, pentru că văd acolo doar broaște râioase, vrăjitoare pe mătură, ca să-l citez tot pe domnul Șora, și viruși mai criminali decât coronavirusul. Mi se pare inutil să scrii despre jocurile politice locale, mărunte, despre politicieni săltăreți când la un partid, când la celălalt, să-i suspectezi pe aceștia de cine știe ce strategii bine gândite, să le lauzi versatilitățile politice, să le acorzi spațiu în paginile ziarului, ale portalului de știri sau pe pagina ta de socializare.

O fac acum doar pentru a prezenta aici o concluzie rapidă: politicienii noștri au ajuns să nu se mai obosească nici măcar în an electoral. Cel puțin nu pentru alegători. Duc o luptă crâncenă, ce-i drept, în interiorul partidului, unii pe faţă, alții cu acuze şi înjurături care mai de care mai deocheate, pe reţelele de socializare, alţii de gherilă, alţii ascunşi după fustele aşa zişilor influenceri. Dar luptele lor nu sunt pentru cucerirea voturilor alegătorilor. Sunt lupte pentru cucerirea fotoliului de candidat de primar. Până la alegători drumul e lung şi nici pe departe atât de provocator.

În Aradul nostru de mlaştină, deși luptele se poartă de tare mult timp, avem un singur candidat de primar, deși și scaunul lui e șubrezit din interior. PNL-ul local l-a votat în unanimitate pe Sergiu Bîlcea drept candidat la fotoliul cu pricina. În rest, PSD de abia a ieşit din genocidul intern, un genocid purtat ridicol pe facebook, însă lagărele de concentrare locale mai au încă prizonieri de neeliberat, în timp ce USR-iştii şi PLUS-iștii par că mai au timp berechet pentru a stabili candidatul unic, așa că își dau la gioale pe ascuns, ce-i drept, mai departe de ochii lumii decât o fac vecinii de politică. Ceilalți, prea mici pentru un război atât de mare, nu par nici ei grăbiți să-și cucerească cu promisiuni de viitor primar alegătorii. Preferă să arunce un ochi la războinicii „mari” ai Aradului.

Numai că dincolo de această superficială trecere în revistă a situației de dinainte de alegerile locale, politica arădeană colcăie. Sunt trocuri, aranjamente subterane, trădări caraghioase, tocmeli de birtul satului. Sunt unanimități care în politică nu înseamnă unanimitate, sunt politicieni care anunță prin alte voci că vor să candideze, în timp ce cu vocea lor tac, sunt informatori care își spun deja că o să iasă urât. Ba, mai mult, poţi afla, din politica arădeană, că proaspăt ales în funcţia de preşedinte, politicianul cutare n-are şanse la fotoliul mult râvnit, pentru că o alianţă a opoziţiei bine închegate are deja candidatul ei, venit tare de afară, sau în caz că nu ieși așa, un mega partid se va scinda prin plecări spectaculoase. Și mai poți afla că nu mai are nicio şansă la fotoliul de candidat unul dintre cei mai cunoscuți candidaţi la candidatura de primar, cu toate că stabilirea candidatului unic nu a avut loc încă.

Şi atunci, cum să nu-ţi vină să te întrebi, ca și Mihai Şora: „Dacă nu poți respecta câteva reguli simple, stabilite dinainte, cum ai putea, oare, ulterior, odată instalat în funcție, să fii demn și sincer? Și cine te va mai putea vreodată crede pe cuvânt, când compromisul tău de acum înseamnă, în realitate, trădare?”

Și cum ai (mai) putea să trăiești cu patos politica locală, să scrii despre politica locală în care nu mai e nimic glorios și poate nici n-a fost, din Aradul lor de mlaștină.

„Mi se pare inutil să scrii despre jocurile politice locale, mărunte, despre politicieni săltăreți când la un partid, când la celălalt, să-i suspectezi pe aceștia de cine știe ce strategii bine gândite”