Dacă ar fi să reprezint plastic aceste așa-zise contre politice, le-aș putea compara cu zarva făcută de vreo 2-3 căței de talie mică spre foarte mică. O gălăgie care devine supărătoare, poate chiar enervantă la un moment dat, dar cam atât. Atunci când apare un dulău mai mare și mai puternic, cei mici amuțesc pe loc, fără drept la vreo altă replică.

Revenind la susținătorii partidelor politice, din spațiul virtual – că în realitate prea puțini își mai asumă cele spuse pe Facebook, aceștia recurg la discursuri cât mai triviale. Cu cât mesajul conține mai multe haștaguri obscene, cu atât, speră ei, că vor atrage mai multă atenție. Ceea ce și fac, e drept, dar lasă în urmă dezgust. Un dezgust accentuat și de faptul că acești așa zici postaci se vor a fi tineri educați care să preia la un moment dat frâiele vreunei comisii sau chiar minister. Caracterul acestor „cățelandrii” lasă mult de dorit și la fel de rapid cum au apărut acum, în perioada alegerilor, la fel de iute vor dispărea din orice peisaj, după ce „serviciile” lor nu vor mai fi de folos.

Să crezi că mai poți atrage voturi cu un discurs veșnic bazat pe ură, înjurături și violență, mi se pare o gravă eroare. Dar poate mă înșel, poate că nevoia de sânge proaspăt e atât de mare, încât acești „cățelandrii pe post de pitbuli” vor reuși să își atingă scopurile.

Cert este că, cel puțin în perioadele electorale, așa cum bine spunea George Bernard Shaw „politica este paradisul palavragiilor cu limba ascuțită”, iar rețelele de socializare sunt locul unde acești palavragii se pot desfășura fără opreliști.

„Cățelandrii partidelor au fost trimiși în luptă pentru a mai crea puțin zgomot”